Europarlamentarul Tudose, dupa aprobarea finantarii europene a podului peste Dunare: „Multumesc pentru incredere. Inaugurarea podului, o mare victorie a noastra, a brailenilor!”
Europarlamentarul brailean Mihai Tudose (ProRomania) considera ca aprobarea de catre Comisia Europeana a finantarii podului suspendat peste Dunare reprezinta „un nou pas pentru consolidarea increderii in realizarea acestui proiect”.
Contractul pentru podul de la Braila a fost semnat in ultima zi de mandat ca premier a lui Tudose, pe 15 ianuarie 2018, cu doar cateva ore inainte ca PSD sa ii retraga sprijinul politic, ca urmare a conflictului deschis avut cu Liviu Dragnea.
„Multumesc pentru incredere. Multumesc si <<scepticilor>> … care poate ca aveau un pic de dreptate dupa zeci de ani de promisiuni desarte … Acum se lucreaza, finantarea este asigurata! Asteptam inaugurarea, eveniment ce va marca o mare victorie a noastra, a brailenilor!”, a precizat europarlamentarul pe o retea de socializare.
La sfarsitul saptamanii trecute, Comisia Europeana a aprobat un ajutor nerambursabil de 363 de milioane de euro pentru cel mai mare proiect de infrastructura din Romania postdecembrista, podul suspendat peste Dunare de la Braila.