Europarlamentarul brăilean Tudose: „Sunt unul dintre clienții unei bănci cu capital austriac. Nu voi mai fi! Poate ne trezim și începem si noi să jucăm ceva în UE. Până acum, noi am fost mereu băieții cuminți”
Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte PSD și fost prim-ministru, consideră ca fiind „o nedreptate și un moment foarte delicat” decizia Austriei de a se opune aderării României la Spaţiul Schengen. Totodată, politicianul brăilean a subliniat faptul că Karl Nehammer, cancelarul austriac, „a răspuns intereselor unui grup economic”.
Tudose, care, în trecut, a avut numeroase poziții împotriva sistemului bancar, a declarat, la Antena 3, la scurt timp după anunțul legat de exercitarea dreptului de veto de către Austria, faptul că a decis să renunțe la serviciile „unei bănci cu capital austriac”.
„Eu sunt unul dintre clienții unei bănci cu capital austriac până săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare nu voi mai fi! Nu am nimic cu poporul austriac sau cu Austria. Cancelarul austriac a răspuns intereselor unui grup economic. Dacă și cancelarul va înțelege că din punct de vedere economic vor avea de suferit… Știți, în 2017 era un director de bancă care își lua bicicletă și pleca la proteste în Piața Victoriei. Poate acum își va lua bicicleta și va pleca și pe la Viena un pic. Înțeleg că austriecii au ceva cu noi și, dacă ei nu-și doresc, de ce să-i băgăm atât în seamă? Dacă austriacul nu mă vrea, de ce să mă duc eu la ghișeu, să-i stric feng shui-ul? Cancelarul va trebui să le explice oamenilor de afaceri din Austria…”, a precizat europarlamentarul social-democrat.
Totodată, fostul premier a sugerat faptul că România ar trebui să își schimbe strategia privind aderarea la Spațiul Schengen și să înceapă să „joace ceva” în Uniunea Europeană.
„Sunt consecințe la nivel de stat și, aici, îmi voi exercită mandatul ca atare și voi discuta și cu colegii mei. Nu se poate, când toate statele Uniunii Europene spun că afară e soare, unul singur să spună că plouă. Sunt niște principii, niște reguli și trebuie să țină toată lumea cont de ele. Ceea ce a făcut cancelarul austriac acum… Iertați-mă, fac o paranteză, am vorbit cu toți colegii europarlamentari austrieci și ei își fac cruce, nu înțeleg! Este o nedreptate și este un moment foarte delicat. Poate ne trezim și începem și noi să jucăm ceva în UE. Până acum, noi am fost mereu băieții cuminți, renunțând de multe ori la interesele noastre pentru binele comun”, a conchis sursă citată.