Brăileanul Mihai Tudose va fi șeful campaniei PSD pentru alegerile europarlamentare din 2024
Europarlamentarul Mihai Tudose (foto), vicepreședinte PSD la nivel național și fost prim-ministru, a fost ales de social-democrați pentru a coordona campania electorală a partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024.
Liderii PSD din întreaga țară s-au întâlnit, luni, în ședința Consiliului Politic Național, votându-l, în unanimitate, pe politicianul brăilean pentru postura de șef al campaniei pentru europarlamentare, primul rând de alegeri care va avea loc în super-anul electoral 2024.
„Mă bucur că l-am validat pe Mihai Tudose coordonatorul campaniei electorale la europarlamentare, urmând să intrăm într-un calendar normal de partid”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, la finalul ședinței în care a fost luată decizia.
Potrivit euronews.ro, „este un vot important acordat de cei din PSD pentru Mihai Tudose, deoarece vine la scurt timp după ce PNL a anunțat cât se poate de ferm faptul că va candida singur la toate alegerile din România și nu își dorește o alianță cu PSD”.
Alegerile europarlamentare vor avea loc la începutul lunii iunie 2024.