Brăileanul care a fost admis la “Princeton”, celebra universitate din SUA: “Îmi doresc să mă întorc în România și să fac treabă! Nicăieri nu-i ca acasă” | Andrei Țiripa, absolvent al Liceului “Iorga”, este olimpic internațional
Absolvent al Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” și olimpic internațional la Astronomie, Andrei Țiripa a fost admis la Universitatea “Princeton” din Statele Unite ale Americii. Vestea extraordinară a primit-o, prin e-mail, pe 16 decembrie.
Într-un interviu acordat Edupedu.ro, tânărul afirmă că își dorește să se întoarcă în România dupa finalizarea studiilor peste ocean.
La “Princeton”, unde au absolvit numeroase personalități – printre care Woodrow Wilson, Malcom Forbes, Michelle Obama, Jeff Bezos sau Richard Feynman, brăileanul Andrei Țiripa va studia astrofizica, însa având posibilitatea de a descoperi și alte discipline în anii de studii.
“Stând de vorbă și cu prietenii mei care au plecat, în mare măsură, în America, toți vrem să ne întoarcem. Toți ne-am dori să revenim în țară, după anii de facultate, de master, doctorat. Fiecare are alte motivații. Nicăieri nu-i ca acasă, nu cred că vreunul dintre colegii mei va mai regăsi un loc în lumea asta în care să spună „aici aparțin”, cum este în România. România reprezintă un teren cât se poate de fertil pentru a face lucruri mari și lucruri bune. Și visăm să facem asta aici, să ne specializăm în străinătate, să furăm meserie de la alții. În sufletul meu asta îmi doresc, să mă duc să fur meserie din altă parte, să fiu în varianta mea cea mai bună cu putință și să mă întorc aici să fac treabă”, a declarat Andrei Țiripa, citat de Edupedu.ro.
Absolventul de la “Iorga” a mai povestit faptul că a decis să urmeze studiile universitarea în străinătate atunci când era la începutul liceului și s-a calificat la prima olimpiadă internațională.
“A fost un șoc așa pentru mine. Intrând în acel colectiv de olimpici unde erau și elevi de ani terminali de liceu, ei toți visau la marile universități din lume. Am spus că poate am și eu o șansă. În clasa a IX-a, m-am apucat să învăț și limba engleză, pentru că în toți ceilalți ani de școală, am învățat-o cât se poate de sumar, strict pentru școală, dar mai mult de engleza de bază nu știam. Când am văzut că am niște șanse, am început să-mi doresc să studiez în străinătate. De ce mi-am dorit cu America? Pentru că, cum am și spus mai devreme, universitățile din Statele Unite se uită la personalitatea ta și la profilul tău într-un mod cât se poate de rotund, pe toate laturile personalității tale, nu doar din punct de vedere al rezultatelor academice”, a mai adăugat sursa citată.
În 2019, Adrian Țiripa a obținut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Astronomie și a obţinut o diplomă specială pentru cel mai bun rezultat la proba observațională, potrivit informării Ministerului Educației. La Olimpiada Internaţională de Astronomie în format online (IRAO 2021), organizată de Observatorul Astronomic INAF-Brera, Milano – Italia, brăileanul a obținut medalia de bronz.