Brăilean ARESTAT preventiv: FĂRĂ PERMIS și BĂUT, s-a urcat la volanul unei mașini fără asigurare și ITP
Un brăilean de 34 de ani a fost arestat preventiv după ce, deși nu are permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul unei mașini. Mai mult decât atât, autoturismul nu avea asigurare și ITP.
Marian Vărzaru a fost tras pe dreapta de polițiști, pe 3 octombrie, la ora 14:15, în timp ce conducea mașina pe raza localității Batogu, comuna Cireșu.
Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Individul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, autoturismul condus nu avea polița de asigurare valabilă și inspecția tehnică periodică expirată, motiv pentru care a fost sancționat contravențional conform O.U.G 195/2002 și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare.
Astfel, oamenii legii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea sub influența alcoolului.
În cele din urmă, miercuri, Judecătoria Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a brăileanului.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Vărzaru Marian”, se arată în soluția pe scurt a instanței.