Baietel de 8 ani, la un pas sa fie violat in Ciocarlia | Mai multi braileni l-au salvat din mainile unui pedofil care doar ce a iesit din puscarie
Un pedofil cu un cazier impresionant, proaspat eliberat din penitenciar, a fost la un pas sa batjocoreasca un baietel de 8 ani in scara unui bloc de pe strada Celulozei, in cartierul Ciocarlia.
Braileanul de 37 de ani a fost imobilizat de mai multi cetateni, miercuri, in jurul orei 14:00, iar apoi a fost preluat de politistii sesizati prin 112.
Mai mult ca sigur, Serban Augustel Dumitru va fi retinut pentru 24 de ore, pentru ca apoi sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva.
Individul a iesit recent din inchisoare, unde a ispasit o pedeapsa de 1 an si 6 luni pentru savarsirea infractiunii de corupere sexuala a minorilor, dupa ce, la sfarsitul anului 2017, a ademenit doi copii intr-un loc ferit, la marginea cartierului Obor, pe unul dintre minori pipaindu-l in zonele intime.
Serban are la activ mai multe condamnari pentru furt, viol asupra unui minor si act sexual cu un minor.
Foto: obiectivbr.ro