Danaila (PNL): „Primarul ne ia peste picior. Ma socheaza cum se repara strazile din Braila. Se pune pietris intr-o groapa de 3, 4, 5 ori”
Consilierul judetean Alexandru Danaila, presedintele Organizatiei Judetene PNL, se arata „socat” de modul in care se fac lucrarile de plombare pe strazile din municipiu, sustinand ca unele gropi sunt astupate chiar de 4,5 ori cu pietris pana sa se toarne asfalt.
„Noi suntem luati peste picior, ei fac ce vor oricum. Ma refer la primar, in speta asta, si la firmele care castiga licitatiile. Asfalteaza cum vor. Reparatiile pe drumurile din Braila ma socheaza. S-a format o groapa, apoi vine o masina care rastoarna acolo o cantitate de pietris. O fi vreo problema de subsol… S-a astupat groapa! Peste doua saptamani s-a dus din nou pietrisul, s-a luat pe roti, s-a imprastiat pe strada, a spart vreun parbriz, a ciupit vopseaua la masina, dar groapa a ramas tot acolo. Poate vine din subsol problema? Se mai pune inca o data pietris”, a declarat Danaila.
Liberalul a mai adaugat faptul ca il mira cum Primaria poate deconta lucrari efectuate de „2,3,4,5 ori” pentru aceiasi groapa: „Eu stiu ca poti sa decontezi o singura data!”