Primarul a cerut ridicarea garajului de pe Faleza: „Avem atatea lucruri de care putem sa facem misto incat putem sa luam garajul”
Primarul Marian Dragomir i-a cerut arhitectului-sef al municipiului, Marian Ion, care a depus recent juramantul, sa ridice controversatul garaj de pe Faleza, montat in urma cu un an.
„Arhitectul-sef are ca prima tema ridicarea garajului amplasat ilegal pe malul Dunarii. I-am spus ca niciodata, cat sunt eu primar, sa nu mai vina cu astfel de proiecte abramburiste. Mie nu mi-a placut garajul. Avem atatea lucruri de care putem sa facem misto incat putem sa luam garajul. Apar altele cu siguranta! Viata e plina de surprize”, a spus edilul.
Garajul a fost ridicat pe o platforma de metal de catre o echipa de studenti norvegieni la Arhitectura, in cadrul unui experiment social. Tinerii au folosit un simbol al perioadei comuniste, incercand sa-i dea o alta utilitate, vorbindu-se chiar despre proiectarea de filme in interiorul garajului.
Sursa foto: arhitectura-1906.ro