Exclusiv | DE CE a fost arestat autorul tragediei din Însurăței? Judecător: „Indiferență față de ordinea juridică. O gravitate ridicată a faptelor”. Marian Curti a vrut arest la domiciliu
Marian Curti (foto sus), autorul tragediei rutiere de la Însurăței, a fost arestat preventiv, deși a cerut ca instanța să dispună măsura arestului la domiciliu. DEBRAILA.ro publică în exclusivitate motivarea judecătorului de drepturi și libertăți, care, printre altele, a subliniat „gravitatea ridicată a faptelor”.
Judecătoria Brăila a admis propunerea de arestare preventivă, arătând că tânărul de 24 de ani a manifestat „indiferență față de ordinea juridică, aspect din care reiese periculozitatea faptelor sale, dar şi a persoanei inculpatului”.
„Inculpatul a condus pe drumurile publice un tractor ce avea ataşată o remorcă neînmatriculată, care, potrivit declarațiilor martorilor, nu avea niciun mijloc de semnalizare. (…) Judecătorul reține, de asemenea, o gravitate ridicată a faptelor inculpatului, prin raportare la împrejurarea că inculpatul a condus pe un drum european, unde viteza maximă admisă este de 100 km/h, fără permis de conducere, fiind sub influența băuturilor alcoolice, dar şi tractând o remorcă neînregistrată şi nesemnalizată. (…) Inculpatul a ales să încalce normele juridice. Această atitudine a inculpatului, care a nesocotit mai multe norme juridice nu poate fi interpretată decât ca indiferență față de ordinea juridică. (…) Doar măsura arestului preventiv este aptă a servi scopului prevăzut de art. 223 CPP., respectiv acela de a extrage inculpatul din societate, pentru o perioadă determinată de timp, în vederea înlăturării pericolului public pe care îl reprezintă. (…) Dat fiind nivelul de educație al inculpatului, faptele de care este acuzat, circumstanţele acestora, o altă măsură mai ușoară nu ar putea servi scopului pentru care norma a fost instituită”, a notat judecătorul de drepturi și libertăți.
CONTEXT. Reamintim faptul că, în seara de 19 octombrie, Curti, în vârstă de 24 de ani, a condus pe DE 584, între Însurăței și Bărăganul, un tractor cu o remorcă nesemnalizată, deși era băut și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Un autoturism a lovit remorca, iar o femeie și fiica sa de doar 3 ani, pasagere, au murit la locul accidentului. Fratele de 6 ani al fetiței a fost rănit.
Și un tânăr aflat în remorcă a decedat la spital.
După impact, Marian Curti a fugit, fiind găsit de oamenii legii și reținut.