Primarul Dragomir: „Indiferent de critici, voi continua modernizarea Brăilei” | STADIUL LUCRĂRILOR | „Mulți dintre cei care mă critică pentru că este aglomerat traficul sunt, în mare parte, cei care m-ar critica primii dacă nu s-ar face nimic”
Primarul Marian Dragomir a publicat, joi, pe o rețea de socializare, stadiul lucrărilor care se desfășoară la acest moment în municipiul Brăila, făcând referire inclusiv la criticile legate de traficul aglomerat generat de numeroasele șantiere.
„Indiferent de critici, voi continua modernizarea Brăilei pentru că mulți dintre cei care mă critica pentru că este aglomerat traficul din cauza lucrărilor sunt, în mare parte, cei care m-ar critica primii dacă nu s-ar face nimic, întrebând tot ei: <<De ce nu se modernizează???>>. Poate ei ar sta liniștiți la Primarie fără să lucreze și fără să aibă responsabilități, să primească degeaba salariul, dar eu am venit să modernizez acest oraș și, așa cum am terminat alte lucrări, o să le termin și pe acestea”, a precizat edilul.
Dragomir a subliniat faptul că nu este deranjat de „critica în termeni civilizați”, ci de „dezinformarea și critica bazată pe principiul lui Gică Contra, rău intenționată și promovată în special de conturile false ale unor opozanți politici”.
TEXTUL PUBLICAT de Dragomir:
„Am lucrat din 2020 și până în prezent permanent. Noi nu lucrăm doar în an electoral!!! Din fonduri europene, buget național sau local, investițiile vor continua și ca întotdeauna voi răspunde în stilul meu, direct, corect și transparent, la cele mai dificile întrebări, fără să ascund nimic.
ERA MAI BINE DACĂ PETICEAM SAU NU FĂCEAM NIMIC?
Logic că nu!!! Eu si echipa mea nu am venit la Primărie pentru a sta 4 ani liniștiți, ci pentru a moderniza. Sunt destui politicieni care dau doar din gură și atât! Sunt cei pe care îi auziți spunând doar că totul e rău, deși n-au făcut nimic pentru brăileni!
CONCLUZIA?
Vă asigur că vom finaliza și aceste lucrări, la fel cum le-am finalizat și pe celelalte (menționate anterior) și vom continua modernizarea orașului nostru cu fonduri europene sau cu bani de la bugetul local, iar eu voi ramane mereu același om sincer și corect!”
PRINCIPALELE LUCRĂRI:
„BALDOVINEȘTI – a început asfaltarea de la Dedeman către Comuna din Paris, s-a asfaltat o parte din pod, montat parțial balustrada nouă și se va continua. Mai sunt probleme cu unele conducte trase prin anii 1960 care nu exista în documente, dar se va rezolva și această situație.
INDEPENDENȚEI – S-a finalizat asfaltarea carosabilului, pista de biciclete, zona de plimbare de pe centrul bulevardului, se montează rulourile de gazon și mai au putin de lucru la fântână. În noiembrie vom readuce trandafirii din Pepiniera Seroplant, vom planta ciresi japonezi și magnolii.
CALEA GALAȚI – se lucrează pe ambele tronsoane după o perioadă în care a fost nevoie să se modifice proiectul ca urmare a descoperirii unor conducte de gaze si canalizare care nu existau în documente deoarece au fost facute în anii 1970, ani în care nu se lucra întotdeauna cu proiect. Principalul aspect este că se lucrează și lucrarea va fi finalizată.
PARC MONUMENT ȘI GRIGORE ALEXANDRESCU
– Se lucrează la linia de tramvai din Parcul Monument ulterior se va începe și pe Grigore Alexandrescu până la Șoseaua de Centura
CARTIER IZLAZ
– Toate străzile de pământ și pietriș au fost asfaltate
– Străzile cu asfalt vechi de peste 50 de ani au fost reasfaltate în proportie de 90%. Continuăm
CARTIERELE CHERCEA (între Șos Focșani și Râmnicu Sărat) și CATANGA asfaltarea străzilor de pământ, trotuarelor, modernizarea spațiilor verzi.
– Se lucrează dar pe unele străzi lucrările vor continua DOAR după ce se trage canalizare sau cei de la gaze vor realiza toate branșamentele astfel încât după asfaltare să nu mai solicite cineva să se spargă strada deoarece nu se va mai da ulterior nicio aprobare.
PARCĂRI CARTIER HIPODROM
– la Gradinița Luceafarul – finalizat
– în spatele Pieței Microhală – finalizat
– în spatele Policinicii – în lucru
PARCĂRI CARTIER OBOR
– în spatele Scolii 32 Dimitrie Cantemir – se lucrează
– în zona blocurilor AD1 , AD3 – urmează să înceapă lucrările
PARCĂRI ZONA GARĂ – AUTOGARĂ – DPS
– se lucrează
PARCĂRI VIZIRU, BUZĂULUI, RADU NEGRU
– urmează să înceapă lucrările dupa mai mult de 1 an de procese între primul și al doilea clasat la licitație. A fost necesară demolarea garajelor înainte pentru a se face masurătorile cadastrale
PARCĂRI VIDIN ȘI PROGRESUL
– suntem în procedură de licitație publică și momentan legea nu ne permite sa facem mai multe declarații
De multe ori cînd începem parcări noi găsim si persoane recalcitrante care și-au însușit domeniul public ca pe propria grădină, au facut adevarate cazemate sau depozite de gunoaie. Pe acestea le eliminăm mereu. V-am atasat o fotografie pentru a vedea și un astfel de exemplu negativ.
Am întălnit și mulți oameni extraordinari care au pus gazon, flori și au transformat spatiile din fața geamului în adevărate oaze de relaxare. Pe ei îi încurajăm mereu și felicităm deoarece sunt un exemplu pentru noi toți.
NOTĂ – locurile de parcare nou înființate se atribuie în următoarea ordine: persoanelor cu dizabilități (handicap), celor care au avut loc de parcare sau garaj în acea zonă, iar celelalte se rezervă trasparent în programul: Rezervare Parcare Domiciliu On-line https://parcaribraila.gisapp.ro/index
PIAȚA TRAIAN ȘI ZONA FOSTELOR MAGAZII
– în Piața Traian s-a înlocuit marmura spartă cu granit în zona centrală și acum se lucrează la trotuare
– străzile dintre Grădina Mare și Dunăre – se lucrează și se respectă condiția impusă de Comisia Regională pentru Monumente Istorice – doar cu piatră naturală
– pe ruinele unor foste magazii abandonate, terenuri fără moștenitori se fac 2 parcuri de relaxare (se cară gunoiaele si molozul adus în zeci de ani)
PARCURI
– toate parcurile de joacă din Brăila au fost deja modernizate. Toate !!!
Mai avem doar gazon de pus la Orășelul Copiilor dar o să îl punem conform tehnologiei, toamna.
– SKATE PARC FALEZA – deschidere pe 23 septembrie 2023
– FITNESS PARC FALEZA – în lucru
ALTE LUCRĂRI
Mai sunt multe alte lucrări de modernizare – Castelul de Apă din Gradina Mare, creșa noua, Liceul Nenițescu, parcările dintre Dorobanți și Str. Hipodrom, Școlilor și Barieră, etc pe care nu le detaliem acum……. dar la care vom reveni curând.”