Dragomir (PSD), la TVR: „Stim cu totii ca si PNL a fost implicat, prin unii dintre vicepresedintii sai, in Mafia cerealelor”
6 dintre cei 13 candidati pentru fotoliul de primar al Brailei au participat, luni seara, la o dezbatere electorala, la TVR.
Catalin Boboc (PNL), Viorel Botea (PMP), Simona Draghincescu (PND), Dan Paun (ALDE), Dorin Petrea (PSRO) si Marian Dragomir (PSD) s-au aflat in studioul TVR, timp de o ora.
Marian Dragomir, dupa ce Catalin Boboc a vorbit despre dosarele de coruptie care au lovit PSD si au adus administratia locala in atentia presei centrale:
„Eu am crezut ca venim la o emisiune unde sa discutam proiecte, nu sa ne acuzam unii pe altii. Este adevarat ca la Braila au fost probleme, si de o parte, si de alta, dar noi n-am venit sa spunem despre aceste lucruri aici. Nu vreau sa spun si sa va contrazic ca, intradevar, si unii dintre consilieri judeteni au fost si ei sa dea cu subsemnatul. Cum s-a terminat, nu e treaba noastra, in aceasta emisiune. Noi aici am venit sa vorbim despre Braila, despre ce ne propunem fiecare dintre noi si proiectul, vizunea noastra.
Cred ca aceasta cearta in fata intregiii tari este contraproductiva pentru noi. Ar trebui sa incetam cu astfel de dispute si provocari si sa vorbim doar despre ce ne propunem si despre proiectele noastre. Si ultimul lucru pe care eu il cred a fi cel mai important, ca fiecare dintre noi, cei de la masa, raspunde pentru ce face el, nicidecum pentru vina colectiva, care s-a abrogat o data cu disparitia unui regim.”