Fostul procuror brăilean Mihalcea a fost ales membru în Consiliul Superior al Magistraturii | Aflat la pensie, Fănel Mihalcea s-a întors în Justiție prin vot politic
Fănel Mihalcea, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila – aflat la pensie din 2017, a devenit membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile.
Astfel, plenul Senatului României l-a ales pe Mihalcea în calitatea de membru CSM. Pentru fostul magistrat brăilean au fost înregistrate 73 de voturi “pentru” și 14 “împotrivă”.
Consiliul Superior al Magistraturii este format din 14 membri magistrați, procurori și judecători, cărora li se adaugă 3 membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general – dar și 2 reprezentanți ai societății civile aleși de Senat. Unul dintre cei doi este Fănel Mihalcea.
MIHALCEA. REVENIREA
Mihalcea, care a fost cel mai influent procuror din justiția brăileană de la sfârșitul anilor ‘90 și până la pensionare, și-a depus candidatura la Senat. Deși nu sunt membri de partid, cei doi membri CSM din partea societății civile au fost nominalizați în urma unor înțelegeri între partidele politice.
Fănel Mihalcea este tatăl Silviei Mihalcea, secretarul-general al Camerei Deputaților, unde a fost propusă de PSD. În 2012, tot PSD a numit-o la conducerea Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Revenind la Mihalcea, după ce a ieșit la pensie, fostul prim-procuror al Brăilei a fost numit în structuri de conducere ale Transelectrica și Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați.
Fostul magistrat încasează o pensie de aproximativ 22.000 de lei pe lună (net).
De-a lungul carierei de peste 40 de ani, Fănel Mihalcea a fost procuror-șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, prim-adjunct al PT Brăila, șef al Secției „Urmăriri Penale” a PT Brăila, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.