SENTINȚĂ DEFINITIVĂ în dosarul „Proxeneții din Brăilița”: pedepse mai mici după intervenirea prescripției | Lista PEDEPSELOR primite de cei 16 inculpați: Itza – 8 ani; Stoinescu – 7 ani și 4 luni; Iarca și Constantinescu au scăpat basma curată
Pe 17 noiembrie 2022, după cinci ani de la momentul în care procurorii DIICOT Brăila au efectuat nu mai puțin de 34 de percheziții domiciliare într-un mega-dosar de proxenetism care îl are în prim-plan pe Mihai Tudorache, zis „Itza” – finul lui Marian Buricea, Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă.
Pedepsele sunt mai mici decât cele de la Tribunalul Brăila – prima instanță – în cazul a șapte inculpați, între timp intervenind prescripția răspunderii penale – statuată recent prin decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, practic, o serie de fapte săvârșite de cei din dosar nu au mai fost luate în considerare de către judecătorii Curții de Apel Galați, însă au rămas altele.
Mai mult decât atât, doi dintre inculpați, respectiv Florin Iarca și Ionel Nicolae Constantinescu, au scăpat basma curată, fiind încetat procesul penal în totalitate ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
„Itza”, considerat de procurori ca fiind liderul grupării, a primit cea mai mare pedeapsă, respectiv 8 ani pentru proxenetism – după ce Tribunalul Brăila l-a condamnat la 11 ani și 4 luni de închisoare.
Alături de „Itza”, procurorii au trimis în judecată alte 15 persoane – 13 bărbați și 2 femei. Acuzațiile sunt: constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, spălare de bani, trafic de persoane, șantaj și deținere de droguri.
LISTA PEDEPSELOR DEFINITIVE
(comparație cu prima instanță):
Marian Tudorache, zis „Itza”: 8 ani (11 ani și 4 luni, în primă instanță)
Robert Florentin Stoinescu: 7 ani și 4 luni (9 ani și 4 luni, în primă instanță)
Marius Alin Moldoveanu: 4 ani şi 6 luni (5 ani, în primă instanță)
Ștefăniță Cristian Moldoveanu: 3 ani şi 6 luni (4 ani, în primă instanță)
Valentin Sava: 3 ani și 6 luni (4 ani și 4 luni, în primă instanță)
Cosmin Dumitrel Vlad: 2 ani și 6 luni (3 ani, în primă instanță)
Valentin Matei: 3 ani (6 ani și 6 luni, în primă instanță)
Ionel Nicolae Constantinescu (în procedura recunoașterii învinuirii): încetează prin prescripția răspunderii penale procesul penal (1 an și 6 luni cu SUSPENDARE, în primă instanță)
Florin Iarca (în procedura recunoașterii învinuirii): încetează prin prescripția răspunderii penale procesul penal (amendă penală, în primă instanță)
PEDEPSE NESCHIMBATE ÎN APEL:
Erol Cosmin Streche: 3 ani cu SUSPENDARE (3 ani cu SUSPENDARE, în primă instanță)
Laurențiu Cătălin Bogdan: 2 ani și 6 luni cu SUSPENDARE (2 ani și 6 luni cu SUSPENDARE, în primă instanță)
Costel Cristian Bogdan: 5 ani și 2 luni (5 ani și 2 luni, în primă instanță)
Ramona Constanța Salveț: 2 ani și 6 luni cu SUSPENDARE (2 ani și 6 luni cu SUSPENDARE, în primă instanță)
Mihaela Tudorache, soția lui Itza: 2 ani și 6 luni cu SUSPENDARE (2 ani și 6 luni cu SUSPENDARE, în primă instanță)
Mădălin Antohi (în procedura recunoașterii învinuirii): 3 ani cu SUSPENDARE (3 ani cu SUSPENDARE, în primă instanță)
Raimond Angheluș Gutui (în procedura recunoașterii învinuirii): 1 ani și 6 luni cu SUSPENDARE (1 ani și 6 luni cu SUSPENDARE, în primă instanță)
ACUZAȚIILE DIICOT
Zeci de fete care au practicat prostituția în mai multe țări din Europa au fost audiate de procurori în acest dosar. Mai toate tinerele audiate de procurorii antimafia, cu doar câteva excepții, au declarat că nu au fost obligate să se prostitueze. Au recunoscut că au avut relații amoroase cu unii dintre inculpați, precizând însă că au hotărât în mod voluntar să își vândă trupurile în străînătate.
„Itza” ar fi fost capul grupării, procurorii DIICOT arătând că bărbatul primea sume de bani de la alți inculpați, care, după declarațiile unora dintre martore, erau „cățeii lui”. Telefoanele inculpaților au fost puse sub supraveghere încă din 2013, în dosar ajungând stenograme din convorbiri și sms-uri.
Din stenograme reiese că „Itza” le cerea unora dintre inculpați, aflați în străinătate, să îi trimită bani. Există și transcrieri ale unor convorbiri cu fete, pe care le întreba dacă au făcut bani, unele dintre ele plângându-se că „nu se câștigă”.
Tudorache nu a recunoscut acuzațiile, spunându-le procurorilor DIICOT că, începând cu anul 2008, a călătorit în foarte multe țări din Europa în vacanțe sau pentru a cumpăra autoturisme second-hand. Bărbatul a recunoscut că primit diverse sume de bani de la mai multe persoane, susținând că e vorba de rate la autoturismele vândute sau împrumuturi personale.
Potrivit DIICOT Brăila, liderul grupării coordona activitățile externe de trafic de persoane și proxenetism, asigurând protecția membrilor grupului, dându-le informațîi referitoare la locurile în care pot fi obținute sume importante de bani și la modul în care trebuia să le determine pe tinere să se prostitueze, primind în mod direct, sau prin intermediul altor persoane, o parte din banii obținuți de persoanele pe care le coordona sau cărora le asigura protecția.