Boboc (PNL): „PSD se va schimba dupa ce va sta vreo doua mandate in Opozitie”
Catalin Boboc, candidatul liberalilor la Primarie, a afirmat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca PSD se va schimba dupa ce va sta „vreo doua mandate” in Opozitie.
Parlamentarul a mai adaugat faptul ca promisiunile social-democratilor sunt greu de crezut, tinand cont ca au avut orasul in maini timp de 8 ani.
„Eu inteleg ca dupa 8 ani de facut nimic, dupa 8 ani in care Braila arata cum arata, este greu sa mai spuna ei ceva. Ce poti sa mai spui? Ai avut timp sa demonstrezi tot ce puteai tu sa demonstrezi pe lumea asta. Nu pot veni ei acum sa spuna cum s-ar putea face locuri de munca, cum s-ar putea face una, alta. Domnule, de ce n-ai facut pana acum, ca ati avut tot felul de obligatii de partid la membri, la firme prietene? Si acum o sa se schimbe ce? Nu se va schimba nimic! Exact aceiasi oameni, dar cu alta palarie, atat. Nimic altceva nu se va schimba la PSD decat dupa ce vor sta vreo doua mandate in opozitie, fiindca in opozitie toate partidele se curata, se retrag unii, jumatate dispar, ca daca nu mai sunt la putere, nu mai au de unde mulge, nu mai e interesanta politica si atunci, probabil, vor avea si ei ocazia sa arate altfel”, a spus Boboc.