Botea, fost șef al ISJ, pune punctul pe I: „Turistul” pe bani europeni Canciu și deputatul „misogin” Popa | Ce spune despre plimbările pe bani europeni în străinătate ale lui Canciu și despre atacul lui Popa la șefa învățământului
Viorel Botea (foto stânga), consilier județean PMP și fost inspector școlar general, a lansat o serie de critici dure la adresa deputatului Alexandru Popa și secretarului de stat Cătălin Canciu de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (foto dreapta) – fost șef al ISJ – cei doi politicieni aflându-se în fruntea PNL Brăila, ca președinte al Organizației Județene și, respectiv, președinte al Organizației Municipale.
Într-un interviu acordat MDPress, Botea a fost întrebat, cu referire la Canciu, dacă „i se pare de bun-simț ca un inspector școlar general să participe la mai toate deplasările în străinătate în proiecte realizate de școli”, acesta subliniind faptul că nu este „obligatoriu” ca șeful învățământului să ia parte la proiectele Erasmus.
După cum DEBRAILA.ro a arătat în trecut, pe vremea când conducea ISJ, liberalul Cătălin Canciu, timp de patru luni consecutive, a fost plecat în Portugalia, Italia, Belgia și Islanda, în cadrul unor proiecte finanțate prin fonduri europene, deși a menționat public că „de atâția ani, eu nici nu mai știu cum arată o vacanță sau un weekend”.
„La nivelul școlilor, răspunzători de toate aceste activități (n.r. proiecte europene) sunt directorii școlilor, care pot participa din punct de vedere legal la toate proiectele europene pe care unitatea școlară le derulează. Orice altă persoană care participă la aceste proiecte are calitatea de invitat – care poate fi și inspectorul general, dar nu este obligatoriu că inspectorul școlar general să fie prezent la aceste proiecte. Eu nu am fost la niciun proiect Erasmus din partea niciunei școli în toate mandatele mele de inspector școlar general. (…) Personal, nu sunt adeptul acestor participări”, a declarat fostul șef al ISJ pentru sursa citată.
Totodată, MDPress l-a întrebat pe Botea dacă are cunoștință despre faptul că „unii inspectori școlari generali se cer invitați în aceste deplasări”, consilierul județean PMP afirmând că un director de școală îl invită pe șeful învățământului la astfel de deplasări pentru a arăta că „are trecere la inspectorul școlar general”.
Botea o apară pe Elena Tudor, după atacul lui Popa:
„Nu putem unii dintre noi, care cu școala nu stăm foarte bine, să facem afirmații”
Tot în interviul acordat MDPress, profesorul Viorel Botea a fost chestionat cu privire la recentul atac al deputatului Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, la adresa Elenei Tudor, noul inspector școlar general, persoană care l-a înlocuit în funcție pe Cătălin Canciu, omul lui Popa.
Parlamentarul a descris-o pe Tudor, un cadru didactic cu un CV impresionant, ca fiind „limitată”.
„Mi-aș dori, în momentul când facem afirmații despre anumite persoane și, mai ales, despre persoane de sex feminin, să avem un limbaj cât se poate de civilizat și elegant și să vorbim în cunoștință de cauză. La învățământ, fotbal și alte activități – toată lumea se pricepe. Dacă facem exprimări vis-a-vis de o persoană de sex feminin, trebuie să ne informăm foarte bine despre ce vorbim. De multe ori, demonstrăm că suntem misogini, niște oameni care nu facem altceva decât să jignim pe gratis. Indiferent de valoarea pe care o are un profesor, totuși, nu putem unii dintre noi, care cu școala nu stăm foarte bine, să facem afirmații despre acea persoană”, a concluzionat fostul șef al ISJ.