POZITIV la amfetamină, un șofer se plimba prin Chercea: TREI JOINT-URI, găsite în mașină!
Valul de șoferi aflați sub influența substanțelor psihoactive pare de neoprit. Un tânăr de 19 ani, care a ieșit pozitiv la DrugTest, conducea nestingherit prin cartierul Chercea.
În seara de sâmbătă, 12 noiembrie, în jurul orei 21:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat care conducea un autoturism pe strada Comuna din Paris.
Șoferul, un tânăr de 19 ani din satul Țepeș-Vodă – comuna Movila Miresii, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând consumul de substanțe psihoactive. Mai exact, este vorba despre amfetamină.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Mai mult decât atât, în urma controlului autoturismului, în habitaclu, oamenii legii au descoperit și, totodată, ridicat în vederea continuării cercetărilor un număr de trei țăgări confecționate artizanal ce conțineau substanță de culoare verde și maro.
Pe numele brăileanului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.