VIDEO | PLAN ROȘU la Brăila: S-A PRĂBUȘIT tavanul restaurantului „La Buni” în timpul unei nunți cu 60 de persoane: DOI RĂNIȚI!
Planul ROȘU de intervenție a fost activat, duminică seară, la Brăila. Un apel la 112 a anunțat faptul că tavanul unui restaurant din muncipiu s-a prăbușit în timpul unei nunți. Aproximativ 60 de persoane se aflau în local. Este vorba despre restaurantul “La Buni” din spatele complexului RaAy, pe Faleză.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită grav, potrivit primelor informații. Două persoane au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore și o alta un atac de panică, toate primind îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi transportate la spital.
„Persoanele din interior s-au autoevacuat”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea”.
Aproximativ 250 mp din tavan a căzut peste mese.
Persoanele au avut timp să se autoevacueze întrucât tavanul nu s-a prăbușit brusc.
Imediat după apelul la 112, autoritățile au activat Planul roșu de intervenție și grupa operativă la nivelul ISU.
Totodată, la restaurant s-a deplasat și inspectorul-șef al ISU Brăila.
Patru autospeciale cu apă și spumă, două echipaje de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și cinci ambulanțe SAJ au intervenit.