Municipiul Braila a intrat in SCENARIUL ROSU | Prefectul Nitescu NU STIE ce restrictii intra in vigoare: „Sa ajung la birou. Nu stiu pe de rost! Nu stiu exact daca trebuie certificat verde”
Pe 1 octombrie, incidenta cazurilor de COVID-19 din Braila a depasit pragul de 3 la 1.000 de locuitori, municipiul intrand astfel in scenariul rosu. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) a emis deja hotararea prin care se constata incidenta de 3,3 la mie.
In ciuda situatiei, liberalul Nicolae Nitescu (foto), prefectul interimar al judetului, nu a stiut sa ne spuna daca si ce restrictii vor intra in vigoare pe raza municipiului, indrumandu-ne sa cautam documentul pe site-ul Institutiei Prefectului, la capitolul „Situatii de urgenta”. Am facut ce ne-a sugerat reprezentantul Guvernului si am revenit cu un apel telefonic, transmitandu-i ca pe site nu a fost publicata hotararea CJSU la care a facut referire.
„Eu am plecat de acolo si am crezut ca publica, dar ei au colectat mai greu voturile de la cei din CJSU. Sa ajung la birou pentru ca nu stiu pe de rost restrictiile! Nu stiu exact daca trebuie certificat verde in restaurante. Lasati-ma sa mai aflu!”, ne-a declarat Nitescu.
Dupa aproximativ 15 minute de la ultima convorbire telefonica cu prefectul, pe site-ul institutiei au fost publicate doua hotarari ale CJSU din 1 octombrie.