Bucalau, candidat PNL la Senat, mesaj la finalul campaniei
Alexandru Bucălău (jurist), 34 de ani, candidatul PNL Brăila la Senatul României, transmite alegătorilor un mesaj în ultima zi de campanie electorală:
”A fost prima dată când m-am aflat în postura de candidat pentru o funcție atât de înaltă în Statul Român. Mărturisesc că am fost cuprins de emoția acestei imense responsabilități și am încercat să le transmit brăilenilor cum văd eu viitorul și ce proiecte vreau să promovez în Parlamentul României. Sper să fi reușit să conving de buna mea intenție, de preocuparea mea pentru dezvoltarea acestei zone, care are o importanță uriașă pentru România.
De aceea cred că tinerii, și nu numai ei, care se gândesc la ziua de mâine vor alege varianta și soluția liberală. O soluție în care eu cred, pentru că înseamnă dezvoltare, o nouă dinamică, înseamnă creșterea nivelului de trai și creșterea calității vieții. Eu mă gândesc la copiii mei, privesc spre mâine și cred că toți cei care gândesc ca mine, duminică, pe 6 decembrie, vor merge la vot și vor susține echipa liberală.
Sper ca Moș Nicolae să vă aducă tot ce vă doriți! Eu îmi doresc să ieșim în număr cât mai mare la vot și să avem un guvern și un parlament majoritare PNL!”.