Ionita, campioana Brailei la atletism: ”Eu votez un brailean, pe Mihai Tudose, politicianul care a luptat pentru Braila asa cum niciun altul nu a mai facut-o”
Anamaria Ionita, multipla campioana nationala si multipla medaliata balcanica la atletism, ii indeamna pe braileni sa iasa la vot si sa puna stampila pe lista ProRomania, pe care se afla, pe locul 3, fostul premier Mihai Tudose.
Fosta alergatoare il descrie pe Tudose ca fiind ”un politician care a luptat pentru Braila asa cum nimeni nu a mai facut-o”, amintind de semnarea contractului pentru podul suspendat peste Dunare, cu doar cateva ore inainte ca Liviu Dragnea sa il debarce din fruntea Guvernului.
”Am ales ProRomania, dincolo de orice altceva, pentru ca pe lista partidului, pe un loc eligibil, la alegerile europarlamentare se afla un brailean, Mihai Tudose, politicianul care pana in ultima clipa a luptat pentru Braila, asa cum niciun altul nu a mai facut-o. Sunt convinsa ca nu incepeau lucrarile la podul peste Dunare daca Mihai Tudose nu era premier, asa cum s-a intamplat zeci de ani, desi toti politicienii promiteau podul in fiecare campanie. Oricat de dezamagita am fost la un moment dat de ce se intampla in orasul meu, ca sportiv, inima nu m-a lasat sa renunt la Braila si nu m-am gandit nicio secunda sa renunt. Eu ies la vot pentru Braila si pentru Romania, pentru ca un brailean sa ajunga in Parlamentul European, convinsa fiind ca Mihai Tudose va lupta pentru Braila in continuare, asa cum a facut-o si pana acum. Cred ca brailenii trebuie sa iasa la vot, sa arate ca votul lor conteaza si sa le strice planurile celor care isi pun interesele personale pe primul loc, aducand Romania, prin actiunile lor, unde este astazi, departe de valorile statului de drept”, a declarat Ionita.
Totodata, sportiva care a repus Braila pe harta atletismului a mai adaugat faptul ca votul de pe 26 mai are o importanta deosebita pentru parcursul european al Romaniei: ”Alegerile vor decide cum va actiona Uniunea Europeana in urmatorii ani, fapt care ne va afecta in mod direct. Mai mult decat atat, este un vot care va arata clar cum ne raportam la valorile europene, pe care unii politicieni, pur si simplu, le calca in picioare.”