Primarul Dragomir, despre managerul Spitalului Judetean: „Daca ar avea o comunicare mai buna… Pacientii au nemultumiri indreptatite”
Primarul Marian Dragomir considera ca Delia Rasnoveanu, managerul Spitalului Judetean de Urgenta – criticata dur in ultima perioada de liberali, in special pentru crizele frecvente de medicamente si materiale sanitare, ar trebui sa lucreze mai mult la imbunatatirea comunicarii atat in cadrul institutiei, cat si in exterior.
Reactia edilului vine dupa ce, in cea mai recenta sedinta a Consiliului Judetean, in fata unei rafale de acuzatii si intrebari din partea Opozitiei, Rasnoveanu a dat o replica scurta, care a socat audienta: „Raspund cu <<DA>> la toate intrebarile!”.
„Spitalul Judetean nu se afla in coordonarea Primariei Braila, desi foarte multi dintre cetateni mai imi trimit mesaje private in acest domeniu. Consider ca la spital ar trebui sa existe o comunicare mult mai buna intre manager si personalul medical. Probabil, din cauza lipsei de comunicare sau a faptului ca se genereaza o ostilitate intre unii si altii apar si disfunctionalitile. Pe partea cealalta, cu totii stim ca nu exista padure fara uscaciuni. Exista si medici foarte buni, exista si asistente care isi dau interesul, dar si anumite personaje care nu fac cinste functiei respective. Si de aici apar toate nemultumirile indreptatite ale unor pacienti privind timpul de asteptare, modalitate de tratament. Cred ca doamna director daca ar avea o comunicare mai buna…”, a declarat Dragomir.
Recent, mai multi alesi locali, printre care consilieri judeteni liberali, dar si consilierul municipal Lucian Caprariu (Braila Noua), i-au cerut demisia Deliei Rasnoveanu, acuzand-o ca nu reuseste sa tina in frau spitalul pe care il conduce de aproape 2 ani.