Liberalii, amendamente la bugetul Guvernului Dancila | Ce au cerut deputatii Varga si Ionita pentru judetul Braila
Starea drumurilor din judet, reabilitare de scoli si camine culturale, investitii in aductiuni de gaze sau de electricitate, extinderi ale unor retele de apa si canalizare sunt doar cateva dintre amendamentele pe care cei doi parlamentari braileni ai PNL, Vasile Varga si Antoaneta Ionita, le-au adus la proiectul bugetului de stat pe 2019. In total, 35 de amendamente care ii privesc pe locuitorii din judet, atat pe cei din mediul rural, cat si pe cei din orase.
„Am discutat foarte mult cu oameni din tot judetul, cu primari, cu alti reprezentanti ai comunitatilor locale si am identificat tot felul de nevoi de investitii. Unele sunt lucrari care ar urma sa inceapa, pentru altele este nevoie de alocari bugetare in vederea finalizarii acestora. Dincolo de nevoi punctuale, incercam sa promovam si investitii mai ample, cum ar fi infiintarea a trei centre de depozitare a legumelor, fructelor si florilor la Traian-Unirea, Visani-Jirlau-Galbenu si Movila Miresii – Ramnicelu, care ar putea reprezenta un sprijin pentru agricultori si garantia unui comert civilizat. Ne-am dori sa existe fonduri si pentru realizarea unei strategii de dezvoltare economica a judetului, pe care sa o avem in vedere in urmatorii ani”, a explicat deputatul Vasile Varga.
Reabilitarea drumurilor comunale din Bertestii de Jos, asfaltarea drumurilor din comuna Cazasu, a 15 kilometri de derumuri din comuna Mircea Voda, a strazilor din Scortaru Nou si din Unirea, pietruirea a 10 kilometri de drum agricol din Unirea, modernizare unor strazi din comuna Victoria, infiintarea retelei de gaze naturale din Viziru, reabilitarea caminului cultural, a retelei electrice, extinderea retelei de apa si a celei de gaze, toate din comuna Cazasu, se afla pe lista de amendamente a celor doi liberali.
Parlamentarii au mai cerut bani pentru reabilitarea fostei scoli din Cazasu, a celor din Marasu si Tichilesti, pentru asfaltarea a noua kilometri de drum in Frecatei, modernizarea strazilor din localitatile Corbu Nou si Corbu Vechi, infiintarea a trei platforme de gunoi in Maxineni, construirea pietei agro-alimentare din Mircea Voda.
Infiintarea unui parc voltaic la Sutesti ar putea asigura energia electrica necesara institutiilor publice din comuna, in timp ce realizarea unui teren sintetic la scoala din Albina sau finalizarea stadionului si infiintarea unui teren de tenis de camp in comuna Unirea ar putea reprezenta o posibilitate de recreere si de viitoare performante pentru cei mai mici locuitori ai comunitatilor. Pentru locuitorii din municipiu, parlamentarii incearca atragerea de fonduri in vederea reabilitarii termice a blocurilor, printr-un program multianual, dar si reabilitarea Falezei Dunarii si extinderea de la Capitanie pana la trecere Bac Stanca.
„Avem un amendament si pentru alocarea banilor necesari infiintarii a sase centre de permanenta in care locuitorii orasului Braila sa primeasca asistenta medicala pe timpul noptii si de vineri dupa-amiaza pana luni dimineata. Una dintre prioritati ramane asistenta medicala primara, astfel ca am solicitat suplimentarea bugetului repartizat retelei medicilor de familie, care se confrunta acum cu o grava subfinantare. Am introdus amendamente in vederea suplimentarii sumelor alocate prin programele nationale pentru medicamentele bolnavilor cronici, precum si pentru alocarea banilor necesari demararii construirii spitalului regional Braila-Galati si a celor opt spitale regionale promise de PSD”, a declarat deputatul Antoneta Ionita.
Totodata, Alexandru Danaila, presedintele Organizatiei Judetene PNL, arata ca o parte dintre amendamentele pe care cei doi parlamentari le sustin acum la Bucuresti au fost propuse de liberali si pe plan local, in Consiliul Local Municipal si Consiliul Judetean, precizand ca primarul Marian Dragomir si presedintele Francisk Chiriac au refuzat sa le ia serios in calcul.
„Daca cei care conduc municipiul si judetul sunt surzi si ignora, as spune chiar cu dispret, nevoile comunitatilor si ale oamenilor, asta nu inseamna ca noi nu continuam sa ne batem pentru normalitate. Mergem mai departe cu aceasta problematica si incercam sa obtinem bani de la Bucuresti, unde poate vom gasi mai multa deschidere. Daca nu, brailenii nu au decat sa constate singuri cum sunt tratati de guvernatii de la PSD, atat la nivel national, cat si in plan local. Raman la parerea mea, pe care am mai spus-o, ca problemele unei comunitati inseamna nevoile unor oameni, iar rezolvarea lor nu trebuie sa aiba culoare politica!”, a conchis Danaila.
Amendamentele depuse la proiectul de buget sunt mai intai dezbatute in comisiile de specialitate, apoi in Comisia de buget-finante, pentru ca, in final, sa fie votate de plenul reunit al Parlamentului.