Varga (PNL) critica Legea pensiilor: „PSD amageste pensionarii, urmarind sa le obtina voturile. Actuala guvernare nu mai are bani de pensii”
Deputatul Vasile Varga (PNL) a criticat in termeni duri Legea pensiilor, aratand ca „majorarile promise sunt, de fapt, inghitite de inflatie si de cresterea preturilor la alimentele de baza, energie, gaze si medicamente, astfel ca puterea de cumparare a pensionarilor scade de la o zi la alta”.
Totodata, parlamentarul a subliniat faptul ca legea „nu este altceva decat praf aruncat in ochii celor care au muncit o viata intreaga si care astazi isi duc traiul de pe o zi pe alta”.
„Guvernul PSD trateaza pensionarii ca o masa de manevra si-i amageste, urmarind sa le obtina voturile. Proiectul legii privind sistemul public de pensii reprezinta o carpeala, este un proiect pur electoral, care se va aplica abia peste patru ani. Practic, responsabilitatea punerii in practica a legii va apartine unui alt guvern, cel care va conduce Romania dupa 2020. Si mai grav este ca actuala guvernare nu mai are bani de pensii si creeaza false iluzii pensionarilor”, a declarat Varga.
Liberalul considera ca modificarile pe care PSD doreste sa le faca prin actualul proiect de lege cresc discriminarile si perpetueaza dezbinarea sociala intre pensionarii cu pensii foarte mari sau pensii speciale si pensionarii de rand.
„Actualul guvern transforma o buna parte a pensionarilor in asistati sociali, cu pensie minima, care vor putea opta intre pensie si indemnizatia sociala. Chiar daca la inceput indemnizatia va fi mai avantajoasa, in timp, este posibil ca valoarea acesteia sa nu creasca la fel ca pensia minima. De asemenea, acesti oameni se vor simti exclusi social, pentru ca nu vor mai fi considerati pensionari, ci asistati social, dupa o viata de munca in care au contribuit la sistemul de pensii. Guvernul adanceste inechitatile sociale si trateaza discriminatoriu persoanele cu handicap, la fel ca si pe cei care lucreaza in strainatate si achita in tara contributiile sociale. Valoarea contributiilor ar trebui stabilita la salariul minim pe economie, si nu la valoarea salariul mediu brut, asa cum este prevazut in proiectul de lege”, a mai adaugat sursa citata.