VIDEO | Nervii in trafic au adus MOARTEA | Masina in care se aflau Octavian si Georgiana a fost spulberata de tren | Barbatul isi ducea sotia la spital
Cu nervii la pamant, dupa o cearta cu un alt sofer, un brailean de 38 de ani a apasat pedala de acceleratie si a depasit coloana formata la trecerea la nivel cu calea ferata din cartierul Lacu-Dulce, chiar in timp ce trenul isi anunta zgomotos sosirea.
Masina in care se afla impreuna cu sotia sa, in varsta de 35 de ani, a fost spulberata. Cei doi au murit pe loc, autoturismul fiind tarat aproximativ 100 de metri.
Simota Octavian se afla, vineri dimineata, in jurul orei 08:15, la volanul unui Ford Mondeo. Potrivit unor apropiati, o ducea pe Georgiana, care se simtea foarte rau, la spital. Din pacate, nervii intinsi la maxim i-au dus pe amandoi in mormant. O fractiune de secunda ar fi facut diferenta intre viata si moarte.
In timp ce se apropia tecerea fara bariere, masina care se afla in fata sa a dat putin cu spatele, pentru a face loc unor alte autoturisme, care virau la stanga. Desi, practic, doar i-a fost zgariata masina, Octavian a coborat, la fel si celalalt conducator auto, urmand o scurta cearta, in care s-a gesticulat si, probabil, s-au spus cuvinte grele.
Fara sa mai stea pe ganduri, ignorand semnalele acustice si luminoase, barbatul a iesit din rand si s-a pus drept in fata locomotivei care venea de la Constanta.
„Cert este ca nu a franat. M-am trezit cu el in fata… Pur si simplu, n-am avut cum sa-l evit”, a declarat conductorul trenului.
Cei doi soti din comuna Cazasu au o fetita, eleva in clasa a IV-a, premiata de numeroase ori la concursuri scolare de matematica.
Impactul violent a fost filmat de camera de bord a autoturismului aflat in spatele soferului care si-a pierdut viata, imagini publicate in exclusivitate de DEBRAILA.ro. Si camerele de supraveghere ale Politiei Locale au surprins tragedia.