STATISTICĂ rece. Trei brăilence UCISE în doar 6 luni: Mariana, Marilena și Anișoara. Femeile sufereau în tăcere, sub același acoperiș cu cel care le-a adus sfârșitul

De la începutul anului și până acum, în doar șase luni, trei brăilence au fost ucise de bărbații cu care își împărțeau viața – soti sau concubini. Victima și criminalul dormeau în același pat și mâncau la aceeași masă.
Este o realitate cruntă, dar deloc nouă, despre care nu se vorbește niciodată la timp. Această statistică rece va sensibiliza câteva zile. Poate o săptămână. Apoi va fi îngropată. Cert este că va ieși la suprafață abia când o altă femeie va fi omorâtă. Un ciclu care pare să se repete la nesfârșit.
Au existat, în ultima perioada – după intens mediatizatul caz al Teodorei din București, numeroase mesaje publice din partea ONG-urilor care luptă împotriva violenței domestice, instituțiilor statului și chiar a politicienilor.
Au existat, în ultima perioadă – după intens mediatizatul caz al Teodorei din București, numeroase mesaje publice din partea ONG-urilor care luptă împotriva violenței domestice, instituțiilor statului și chiar a politicienilor.
Multe voci arată cu degetul spre statul român, acuzându-l că ignoră fenomenul și că nu face aproape nimic pentru a-l combate eficient. De cealaltă parte, Poliția cere femeilor abuzate să nu sufere în tăcere și să ceară ajutor. Justiția este și ea pusă la zid pentru că, nu de puține ori, tratează agresorii cu indulgență, iar victimele – cu suspiciune.
În tot acest tir de reproșuri, există și comunitatea – vecinii „care au auzit”, prietenii care „nu s-au băgat”, rudele „care au sperat la o schimbare”. Martorii tăcuți care nu înțeleg că violența domestică este o crimă socială, nu o problemă de familie.
Brăilencele ucise trăiau în teroare. Respirau violență, dar, totuși, au rămas. Specialiștii spun că au făcut-o din neputință. În România, femeile care fug sunt tot ele întrebate de ce au plecat. Mulți știau că sunt lovite, însă nimeni nu le-a oferit o cale de scăpare.
11 ianuarie, Mariana
Mariana era victima violenței domestice de foarte mult timp. Soțul a fost internat de trei ori la Psihiatrie. Vecinii și rudele știau ce se întâmplă, potrivit anchetei penale de după crimă. Avea 56 de ani.
Cei doi se certau des din cauza datoriilor și a infidelității bărbatului.
După ce fiul a plecat la muncă, bărbatul s-a năpustit asupra soției și a sugrumat-o până când a rămas inconștientă pe canapea. Apoi, s-a dus în baie și a început să se automutileze. Plin de sânge, a auzit că femeia încă respiră și s-a întors, sugrumând-o din nou – de data aceasta până a omorât-o.
A încercat să se sinucidă, dar nu a reușit. Recent, individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare.
30 martie, Marilena
Marilena, în vârstă de 46 de ani, se afla în casa concubinului. Era mama a doi băieți dintr-o altă relație.
Gelos, bărbatul a declanșat o ceartă infernală, iar apoi a înjunghiat-o de mai multe ori pe femeie, lăsând-o într-o baltă de sânge. Se pare că Marilena voia să pună punct poveștii de iubire.
Individul, aflat în arest preventiv, nu și-a primit încă sentința.
27 iunie, Anișoara
Femeia avea 48 de ani și era căsătorită de peste două decenii cu bărbatul care a omorât-o. Vecinii spun că era victima violenței domestice de cel puțin trei ani.
Individul, fost consilier local în comuna Tudor Vladimirescu, a bătut-o cu pumnii și picioarele, lovind-o însă și cu piciorul de la un scaun.
Ajuns în fața judecătorului, bărbatul a cerut să fie arestat la domiciliu, purtând de grijă animalelor din gospodărie. Despre soție, niciun cuvânt.
Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă.