EXCLUSIV Condamnare într-un CAZ ȘOCANT: brăileancă VIOLATĂ de un vecin | Atacată când descuia ușa, tânăra a fost împinsă în apartament și batjocorită

Alin CRISTEA
Pe 31 martie, Judecătoria Brăila l-a condamnat pe un individ la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și violare de domiciliu. * Bărbatul de 43 de ani a batjocorit o tânără de 30 de ani. * Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, victima și agresorul sunt vecini, locuind în același bloc și la același etaj. *
Pe lângă pedeapsa de 5 ani și 4 luni pentru cele două infracțiuni, instanța i-a interzis bărbatului să se apropie de victimă timp de 5 ani de la momentul în care va ieși pe porțile închisorii.
Momente de coșmar
De la obsesie, la viol

Totul s-a întâmplat în seara de 29 august 2025, în jurul orei 23:30, chiar în apartamentul tinerei de 30 de ani, în cartierul Radu-Negru.
Surse judiciare au explicat pentru DEBRAILA.ro faptul că femeia, care locuiește singură, a fost atacată de vecin chiar atunci când descuia ușa. De altfel, agresorul locuia la același etaj și, cel mai probabil, a planificat fapta.
Individul a împins-o spre dormitor și a aruncat-o în pat, moment în care s-a dezbrăcat complet. Cu o mână a imobilizat-o, iar cu cealaltă i-a dat hainele jos.
Victima s-a opus, procurorii arătând că a țipat după ajutor. După ce a fost agresată sexual, aceasta a reușit să scape din mâinile vecinului și a sunat la Poliție.
Anchetatorii au descoperit faptul că bărbatul de 43 de ani dezvoltase o obsesie pentru vecina sa. Femeia a mărturisit că, în trecut, a fost abordată de individ sub pretextul că își dorește o relație sentimentală, ba chiar a fost și urmărită, însă nu a dat importantă acestor aspecte.
Sentința Judecătoriei Brăila nu este definitivă, însă brăileanul rămâne în arest preventiv până la pronunțarea unei hotărâri definitive.




