Un tanar brailean a fost retinut pentru ca a spart o casa | A furat bijuterii din aur si scule de pescuit
Un brailean de 23 de ani a fost saltat de la domiciliu, in cursul zilei de miercuri, 12 aprilie, de politistii Biroului Investigatii Criminale, sprijiniti de luptatori de la Actiuni Speciale, si dus la audieri. Barbatul este banuit ca ar fi comis mai multe furturi.
In noaptea de 30 spre 31 aprilie, tanarul ar fi patruns intr-un imobil din municipiu, prin escaladarea gardului imprejmuitor si fortarea unei ferestre, de unde ar fi sustras bijuterii din aur si scule de pescuit, in valoare totala de 7.500 de lei.
Totodata, in cursul cercetarilor, politistii au constatat faptul ca, in perioada martie-aprilie, pe timp de noapte, suspectul ar mai fi sustras bunuri si din patru autoturisme parcate pe raza muncipiului, profitand de faptul ca portierele erau inchise, dar neasigurate.
Pe numele tanarului a fost intocmit dosar penal, fiind retinut de politisti pe baza de ordonanta pentru 24 ore, pentru savarsirea infractiunii furt calificat, iar in cursul zilei de joi a fost prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.