Social-democratul Francisk Iulian Chiriac, presedintele Consiliului Judetean, afirma ca este necesara o schimbare de generatii in Compania de Utilitati Publice „Dunare”, care are in frunte doi membri PSD, directorul general Silviu Mangiurea si directorul economic Ionel Avram.
„Sa terminam cu pensionarii!”, a spus Chiriac, pornind de la scandalul generat de Ionel Patrascu, directorul tehnic al companiei, care a comentat intr-un mod total nepotrivit cazul unei fetite ranite dupa ce a cazut intr-o canalizare fara capac.
Totodata, seful CJ a aratat ca Patrascu nu mai este director tehnic, fiind detasat in judet pe timpul cercetarii disciplinare.
„Eu mi-as dori ca lucrurile sa se intample mai repede, ca mai sunt si alti pensionari. Sa gasim ingineri tineri care vor sa munceasca si sa faca treaba mult mai bine si cu alt aplomb la CUP „Dunarea”. O sa propun de fiecare data sa terminam cu pensionarii din CUP „Dunarea”. Avem destui ingineri tineri… Daca pleaca pensionarii, le putem da o sansa tinerilor ingineri pentru a munci intr-o compania. Nu conteaza daca sunt de acord sau nu directorii CUP „Dunarea”, eu va spun parerea mea personala, cum voi milita. Daca am un cuvant de spus, vi l-am spus si dumneavoastra si o sa-l spun si in adunarile generale: Sa terminam cu pensionarii la CUP „Dunarea”. Ma refer la modul general cand spun pensionari”, a declarat presedintele Consiliului Judetean.