Presedintele Consiliului Judetean, social-democratul Francisk Iulian Chiriac, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca administratia galateana este foarte deschisa in privinta colaborarii dintre cele doua judete, pe „orice plan”. Concluzia a fost trasa dupa doua intalniri care au avut loc la nivelul conducerilor celor doua Primarii si Consilii Judetene.
„Noi ne-am intalnit de doua ori, o data am mers noi la dansii, o data ne-am intalnit aici, la Braila, pe vaporul Primariei. Sunt foarte deschisi si ei in ceea ce priveste colaborarea dintre cele doua orase, Braila si Galati. O colaborare pe absolut orice plan, chiar si culturala. Eu le-am propus chiar sa facem anumite activitati impreuna, ca sa dam mesajul populatiei, ca nu conteaza ca suntem braileni sau galateni. Pana la urma ne despart doar 15 km. E pacat pentru ca Braila-Galati e a doua aglomerare urbana dupa Bucuresti”, a spus Chiriac.
Seful judetului a mai adaugat faptul ca la urmatoarele intalniri spera ca o serie de proiecte „sa fie puse si pe hartie”, subliniind ca nu este „un om foarte orgolios”: „Chiar nu ma intereseaza daca vorbim de Braila-Galati sau Galati-Braila!”