stiri Braila – debraila.ro

Profesorul Marian Neta (PSD), noul vicepresedinte al HC Dunarea

Consilierul local municipal Marian Neta (PSD) a fost cooptat in conducerea clubului de handbal „Dunarea”. Fostul director al Clubului Sportiv Municipal va ocupa fotoliul de vicepresedinte, urmand sa aiba atributii legate exclusiv de activitatea sportiva a HC Dunarea.

Incepand de luni, 29 octombrie, pe banca tehnica se afla si un nou antrenor, in persoana lui Aurelian Rosca, care promite ca va readuce echipa pe locuri fruntase in Liga Florilor.

Rosca are in palmares medalia de argint cu HCM Baia Mare in Liga Nationala (2016), doua medalii de bronz in Cupa Romaniei cu SCM Craiova (2015) si cu HCM Baia Mare (2016), dar si doua medalii de aur cu echipa de junioare a Romaniei, prima la Campionatul European din 1999, iar cea de a doua la Campionatul Mondial din 2014.

Noul vicepresedinte al HC Dunarea este un nume nou pe scena politica – intrand in legislativul municipiului pe 31 ianuarie 2018, insa nu si pe cea a sportului. Social-democratul Marian Neta a fost director al Liceului Teoretic „Panait Cerna”, dar si director executiv al CF Braila si director al Clubului Sportiv Municipal.

Foto: probr.ro

Comentarii