stiri Braila – debraila.ro

Primarul poate sa invete de la seful CJ cum se face in cazul facturilor calculate gresit de CUP „Dunarea” | Chiriac: „Directorii din CUP sa dea banii inapoi brailenilor si sa fie dati afara, nu sa se ascunda ca puii de potarniche!”

In timp ce primarul Marian Dragomir evita sa aiba o reactie transanta in cazul facturilor calculate gresit de Compania de Utilitati Publice „Dunarea” unui brailean -dupa ce instanta a hotarat recalcularea facturilor si restituirea banilor incasati in mod incorect, presedintele Consiliului Judetean, social-democratul Francisk Iulian Chiriac a declarat, cu subiect si predicat, ca directorii care erau in companie in perioada 2014-2016 si inca se afla pe functii ar trebui sa fie demisi.

Chiriac se referea la sefii aflati in subordinea directorului general Silviu Mangiurea, care, atunci cand s-au calculat gresit facturile, nu se afla la conducerea CUP „Dunarea”.

„Sunt doi directori la CUP „Dunarea”, care tot directori erau in 2013. Nu cred ca directorul CUP de la acea vreme a facut el formula de calcul sau a luat buletinele meteo. Hai sa vedem si ce e sub director, cei care stiau toate spetele respective si acum se ascund ca puii de potarniche prin sediul CUP „Dunarea”. Eu sper ca domnul Mangiurea sa gaseasca vinovatii. Si el poate fi un vinovat moral, daca nu ia decizii drastice si corecte in interesul cetatenilor. Cei doi-trei directori, care erau si in 2013, sa plateasca efectiv toate sumele catre cetateni si sa fie si dati afara. Vorbim doar de manager, dar in spate e o echipa. Sper ca si directia juridica sa-si faca treaba. Nu se duce directorul in instanta. Mai sunt directori care erau directori in 2013 si stiau aceste lucruri. Mangiurea sa gaseasca vinovatii si sa-i de afara!”, a declarat presedintele Consiliului Judetean.

Primarul Marian Dragomir a mentionat ca nu doreste sa faca „fel de fel de declaratii” pana nu va primi o informare scrisa cu privire la situatia braileanului care a castigat in instanta procesul impotriva CUP „Dunarea”, document pe care conducerea companiei il va transmite edilului pana saptamana viitoare.

Comentarii