Consilierul judetean Catalin Iordache (PND) a declarat, in plenul Consiliului Judetean, legat de scandalul panourilor publicitare pe care le detine in Sala Polivalenta, ca panourile au fost montate in baza unui contract de comodat semnat cu echipa locala de handbal, in 2013, cand nu era ales local, precizand ca, daca exista suspiciuni cu privire la modul in care a fost incheiat contractul, Consiliul Judetean ar trebui sa traga la raspundere HC Dunarea. Afirmatia vine in contextul in care proprietarul Salii Polivalente nu este HC Dunarea, ci Consiliul Judetean.
„Vad ca e o intreaga discutie legata de problema asta. Vreau sa ii comunic domnului Danaila ca exista un contract de comodat si un contract de comodat nu presupune prestarea unui serviciu. Este un imprumut de folosinta, care se realizeaza intre mine si HC Dunarea, Consiliul Judetean nu are nicio legatura. Nu are decat CJ sa se indrepte impotriva HC Dunarea ca a imprumutat un bun care nu ii apartinea. Nu e treaba mea sa verific daca atunci cand imprumut un bun este al proprietarului sau nu. Bine, daca as merge la un anumit notar as putea sa fac asta. As vrea sa ii spun domnului Danaila ca exista un contract de comodat, perfect legal. I-l pot da eu, ca sa nu creada ca e secret, iar faptul ca domnul Danaila trage aprioric concluzia ca intre mine si nu stiu ce ONG condus tot de mine sau ca ziarul pe care il detin este al unui ONG, e treaba lui sa creada tot felul de povesti. Deja a devenit plictisitor. (…) In concluzie, exista un contract de comodat, nu de prestari servicii, intre mine si HC Dunarea, prin care eu pot obtine reclama la meciurile HC Dunarea. Sunt si membru in AGA HC Dunarea, daca domnul Danaila s-ar fi obosit sa citeasca statutul Asociatiei „HC Dunarea”, pe care l-a votat, ar fi vazut ca, la punctul 10, membrii asociatiei au dreptul, pe langa faptul ca pot folosi sala de forta si sala de sport pentru activitati recretative, si la publicitate gratuita. Nici macar nu era nevoie sa ofer ceva echipei si aveam publicitate gratuita. Nu e vina mea ca domnul Danaila nu citeste ce voteaza„, a spus Iordache.
PND-istul a mai mentionat ca este „tinta unor atacuri”, considerand ca nu este normal ca in sedintele Consiliului Judetean, „pe bani publici”, sa se discute „lucruri banale”: „Eu nu am intrebat despre firmele domnului Danaila, desi as avea multe ore de intrebat, daca ar fi cazul, dar nu e.”