HC Dunarea Braila pleaca, astazi, la Slatina, acolo unde va disputa meciul din etapa a XVI-a din Liga Florilor MOL cu echipa gazda CSM Slatina.
Inaintea partidei directe CSM Slatina are 16 puncte si se afla pe locul al 10-lea, iar HC Dunarea, cu 21 de puncte, ocupa pozitia a 7-a.
CSM Slatina – HC Dunarea Braila se disputa sambata, 8 februarie, incepand cu ora 11 :00 si va fi transmis pe pagina de facebook a echipei HC Dunarea Braila.
„Meciul este foarte important pentru noi. Intalnim o echipa care este incomoda pe teren propriu, insa avem incredere in echipa noastra si in antrenor. A fost o perioada de pauza destul de lunga pentru noi, pentru ca am stat o etapa, insa fetele s-au pregatit bine fizic si tehnico tactic si avem incredere in ele. Ne dorim sa ne intoarcem victoriosi si sanatosi din deplasarea de la Slatina deoarece in momentul de fata avem doua jucatoare accidentate, Diana Axinte care s-a operat saptamana trecuta si Iasmina Ichim care se va opera pe parcursul zilei de astazi. Saptamana viitoare este din nou pauaza in Liga Florilor Mol iar dupa avem un program destul de incarcat cu 2 meciuri pe saptamana”, a declarat George Caranica, presedintele clubului de handbal.
Partida este arbitrata de cuplul Marius Ghiorghisor(B)/Marian State(BZ),iar observatorul partidei este Octavian Pripas.
In pauza competitionala de saptamana viitoare, HC Dunarea are convocate la loturile nationale 3 jucatoare, Bianca Tiron si Elena Dache la nationala de senioare si Mirabela Cotet la nationala de tineret.
Echipa de Divizia A trebuia sa joace sambata, 8 februarie, meciul din etapa a 13-a, insa partida a fost amanata pentru data de 26 martie.
De asemenea, echipa de junioare 3 a clubului joaca in acest weekend, duminica, 9 februarie, acasa, cu CSS Tulcea, meciul din etapa a XVIII-a, partida incepand la ora 11:00.