Consiliul Județean se pregătește să concesioneze prin licitație 5 loturi de teren din Zona de Agrement Blasova, după ce afaceristul Aurel Gropeneanu și-a exprimat „intenția fermă” de a construi un complex turistic. Este vorba despre o suprafață de 8.018 mp, care se află pe teritoriul comunei Frecăței, însă în domeniul privat al județului și administrarea Consiliului Județean.
Proiectul privind aprobarea concesionării a trecut, marți, de votul consilierilor județeni, care au votat „PENTRU” în unanimitate, după ce, cu o lună în urmă, au spus „DA” studiului de oportunitate pentru concesionarea pe o perioada de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii. Totodată, atunci s-a stabilit și redevența de la care pornește licitația, respectiv 13.630 euro/an pentru întreaga suprafață.
Practic, licitația pleacă de la un preț de 1,7 euro/metru pătrat.
Gropeneanu a cerut,
Gropeneanu a primit!
Totul a plecat de la un document transmis Consiliului Județean de către SC Gropeneanu Com SRL. Mai exact, firma lui Gropeneanu a anunțat, în urmă cu un an de zile (n.r. în august 2021), că își dorește să concesioneze teren în Zona de Agrement Blasova, iar CJ i-a răspuns ca acest lucru se poate face doar în anumite condiții.
Concret, Consiliul Județean a informat societatea comercială că terenul poate fi concesionat pentru amenajarea unui complex turistic, însă, obligatoriu, trebuie să fie construită și „o stație de tratare și filtrare a apei”. Ulterior, în aprilie 2022, Gropeneanu Com a informat CJ că își exprimă „intenția fermă de a concesiona suprafețe din cele menționate, în scopul realizării proiectelor de construire propuse, cu respectarea tuturor reglementărilor despre care am fost înștiințați”.
În documentul din aprilie 2022, firma lui Gropeneanu mai arată că a mai făcut investiții în Zona de Agrement Blasova, „printre care un restaurant pescăresc cu o capacitate de 200 de locuri”, care, însă, nu are autorizație de funcționare, dupa cum a declarat social-democratul Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean.
Potrivit caietului de sarcini, complexul turistic trebuie să cuprindă spații de cazare, stația de tratare și filitrare a apei care va deservi toată Zona de Agrement Blasova, un punct de informare turistică, un complex comercial cu sală de conferințe, magazin specializat articole de pescuit, un loc de joacă pentru copii și o parcare.
Durata concesiunii este de 30 de ani cu posibilitatea prelungirii, cu acordul părților, pentru o perioada egală cu cel mult jumătate din durata inițială, concesionarul având termene clare de îndeplinire a obligațiilor contractuale. Astfel, câștigătorul licitației trebuie ca în primii doi ani să obțină certificatul de urbanism și documentația de tip P.U.Z, iar in următorii trei ani să realizeze toate lucrările de investiții.
„A fost o cerere și am luat decizia pentru a câștiga bani la Consiliul Județean și am făcut o expertiză pentru a afla prețul per mp. Vrem să dăm viață acelei zone prin turism. E important să investească cei care au bani. Sunt anumite etape care trebuie respectate de către concesionar. Dacă nu sunt respectate aceste etape și condiții, contractul va fi anulat”, a explicat șeful Consiliului Județean.
Trebuie menționat faptul că firma lui Gropeneanu este concesionar al Complexului Lacul Blasova – format din 310 ha teren și 375 ha luciu de apă – încă din anul 2005, pe vremea când în fruntea Consiliului Județean se afla fostul baron Gheorghe Bunea Stancu.
În 2016, la începutul anului, a fost scoasă din nou la licitație concesionarea Lacului Blasova, dreptul de concesiune ajungând tot la Gropeneanu, care a participat cu două societăți comerciale, Gropeneanu Com și Micatis Prod.
Și pentru ca licitația pentru suprafața de teren de 8.018 mp, unde va fi construit complexul turistic, este obligatoriu să fie depuse cel puțin două oferte valabile. Rămâne de văzut dacă va funcționa tot rețeta prin care Gropeneanu vine la licitație cu două firme sau se va prezenta și un alt investitor.
Cine este Aurel Gropeneanu?
Accidentul: 0,58 mg/l și 3 răniți
Pe 16 decembrie 2021, aflat în stare de ebrietate, afaceristul Aurel Gropeneanu, în vârstă de 58 de ani, s-a urcat la volanul autoturismului Toyota Land Cruiser și a gonit pe străzile Brăilei. În Centrul Vechi, pe strada Radu Campiniu, patronul „Micatis” și „Gropeneanu Com” nu a mai ținut cont de „STOP” și, la doi pași de sediul Poliției, a pătruns în intersecția cu strada Ana Aslan, lovind o mașină care circula regulamentar.
SUV-ul condus de Gropeneanu a izbit în lateral autoturismul BMW, pe care l-a proiectat într-un stâlp. La baza stâlpului de beton era vizibilă armătură, iar partea superioară atârna de fire, acesta fiind, practic, rupt în două.
Trei persoane au fost rănite în urma impactului, ajungând la spital cu plăgi contuze: șoferul BMW-ului, un gălățean de 37 de ani și doi pasageri, un bărbat din Ianca (20 de ani) și o femeie din Bacău (35 de ani). Unul dintre răniți a suferit policontuzii și chiar și-a pierdut cunoștința.
Și Aurel Gropeneanu a intrat pe poarta spitalului, însă însoțit de polițiști. Afaceristului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, refuzând însă orice investigație medicală.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, însă doar afaceristul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai exact, Gropeneanu avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dosarul penal se află încă în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, dupa cum DEBRAILA.ro a anunțat în exclusivitate.
De la Blasova, la asfaltări
Aurel Gropeneanu a devenit cunoscut opiniei publice în 2005, când o firmă pe care o deține, respectiv Gropeneanu Com S.R.L, a câștigat concesionarea Complexului Lacul Blasova, format din 310 ha teren și 375 ha luciu de apă.
Concesionar al Lacului Blasova și fermier, Aurel Gropeneanu a intrat, în anul 2017, pe piața asfaltarilor, Micatis Prod, firma pe care o patronează, câștigând licitația pentru efectuarea reparațiilor stradale din municipiul Brăila, respectiv un contract de 1 milion de euro. Apoi, în 2020, „Micatis Prod” SRL a adjudecat și un acord-cadru pentru perioada 2020-2023, cu o valoare de peste 13 milioane de euro.
Practic, timp de trei ani, întreținerea străzilor, trotuarelor și aleilor din municipiu intră în grija firmei lui Gropeneanu, un apropiat al fostului baron Gheorghe Bunea Stancu.
Totodată, recent, primarul Marian Dragomir a anunțat faptul că a fost semnat contractul pentru asfaltarea stațiunii Lacu-Sărat, fiind demarate și lucrările. Firma care a câștigat contractul de 4,48 de milioane de lei fără TVA este Micatis Prod, patronată de Aurel Gropeneanu. Acordul cu Micatis se întinde pe 3 ani de zile, însă primarul Dragomir dă asigurări că lucrările se vor încheia „într-un an și jumătate, doi ani cel mult”.