stiri Braila – debraila.ro

EXCLUSIV Mircea Florin este noul presedinte al Consiliului de Administratie al Spitalului Judetean

Consilierul judetean Mircea Florin (PSD) este noul presedinte al Consiliului de Administratie al Spitalului Judetean, fiind ales cu unanimitate de voturi. Social-democratul a ajuns in CA, alaturi de independentul Marian Capatana, ca reprezentanti ai Consiliului Judetean, prin votul consilierilor judeteni.

Contactat telefonic, Mircea Florin a declarat pentru DEBRAILA ca este onorat de increderea care i-a fost acordata si ca se va implica activ in rezolvarea problemelor care au adus spitalul, de nenumarate ori, pe prima pagina a ziarelor.

„Am pregatit un regulament al Consiliului de Administratie, care pana acum nu exista, ca sa stim ce avem de facut. Am discutat problemele principale si am cerut o situatie a investitiilor in derulare, pentru ca am inteles ca unele sunt blocate. Voi fi un presedinte implicat”, a spus Florin.

Social-democratul va ocupa functia pe o perioada de 6 luni.

Comentarii