stiri Braila – debraila.ro

Delia Rasnoveanu ramane manager al Spitalului Judetean: a castigat concursul cu 9,29! | Neacsu a obtinut 8,27

Medicul epidemiolog Delia Rasnoveanu (foto stanga) ramane la conducerea celei mai mari unitati spitalicesti din judet. La concursul pentru ocuparea functiei de manager al Spitalului Judetean de Urgenta s-au inscris doua persoane, respectiv Rasnoveanu si medicul oftalmolog Alina Neacsu (foto dreapta), fost director medical al spitalului.

Rezultatele inaintea contestatiilor arata faptul ca Rasnoveanu a obtinut 9,21 pentru grila de evaluare a proiectului de management si 9,38 pentru fisa de evaluare a abilitatilor manageriale, castigand concursul cu nota finala 9,29.

De cealalta parte, Neacsu, care a fost director medical in perioada 2015-2020, a primit note mult mai mici: 7,58 pentru grila de avaluare a proiectului de management si 8,97 pentru fisa de evaluare a abilitatilor manageriale.

Delia Rasnoveanu este manager al SJU din mai 2017, fiind numita in locul chirurgului Mihail Iugulescu si, ulterior – dupa cateva luni, castigandu-si mandatul prin concurs.

Intre anii 1999 si 2009, managerul Spitalului Judetean a fost director adjunct si director executiv al Directiei de Sanatate Publica, iar intre 2014 si 2017 a fost director medical al Spitalului de Psihiatrie. Rasnoveanu este si membru PSD.

Ramane de vazut daca rezultatul concursului se va schimba dupa solutionarea unei eventuale contestatii.

Comentarii