Presedintele Consiliului Judetean, social-democratul Francisk Iulian Chiriac, a lansat un atac voalat la adresa consilierului judetean Alexandru Danaila, presedintele Organizatiei Judetene PNL, amintind de Afacerea „Padurea Stejaru”, in care a fost implicata familia politicianului liberal. Reactia lui Chiriac vine dupa ce, in opinia sa, liberalii au venit cu un amendament „populist si neargumentat” la bugetul judetului, prin care au solicitat suma de 800.000 de lei pentru ca toti brailenii peste 16 ani, adica aproximativ 200.000 de persoane, sa isi poata face analize gratuite.
„Opozitia a transmis la votul bugetului judetului un punct 12, prin care sa se faca analize gratuite. Il rog frumos pe domnul Danaila, daca gaseste acel laborator care face setul minimal de analize cu 4 lei, eu, din salariul meu, dau bani pentru ca prima mie de batrani sa-si faca analizele. Il rog sa spuna la ce laborator, ca sa strang mia de persoane si sa-i trimit la laborator, cu 4 lei. Populismul de care da dovada domnul Danaila… neavand nici macar inspiratia sa se documenteze. Din acest motiv nu a trecut acest amendament, ca e populist, neargumentat si duce in derizoriu toata populatia judetului. Domnul Danaila, nu stiu cum de s-a gandit, cred ca a facut o sedinta in Padurea Stejaru, in fosnetul stejarilor a gasit aceasta solutie”, a spus seful CJ.
Presa a relatat, in nenumarate randuri, despre faptul ca Alexandru Danaila, la acea vreme viceprimar al muncipiului, a fost conectat prin intermediul mai multe rude (n.r. sora, nasa de botez) sau fosti angajati la obscurul grup de interese care isi dorea defrisarea a 13 ha din Padurea Stejaru.