stiri Braila – debraila.ro

Boboc (PNL): „Sa respingi proiecte care ajuta la dezvoltarea judetului doar pentru ca sunt propuse de PNL, o abordare a PSD care face rau brailenilor”

Fostul senator Catalin Boboc, prim-vicepresedintele Organizatiei Judetene PNL, a criticat respingerea de catre majoritatea PSD-ALDE-PMP-PND din Consiliul Judetean a amendamentelor depuse de liberali in sedinta in care a fost aprobat bugetul judetului, vorbind, in special, despre realizarea unui parc industrial.

„Cum am spus, vedem o abordare politicianista a aprobarii bugetului, un mod de actiune trage pe linie moarta investitiile vitale pentru zona Braila-Galati. De ce nu au fost de acord cu propunerile? Simplu, pentru ca vin din partea PNL. E o abordare a PSD care face rau brailenilor, in primul rand. Cum am vazut si la primarul Marian Dragomir, pentru PSD e mai important a cui e proiectul decat impactul sau asupra comunitatii. M-am referit, in principal, la construirea parcului industrial, pentru ca e vital pentru dezvoltarea economica viitoare a zonei Braila-Galati, tinand cont si de construirea podului peste Dunare. Cei de la Putere au respins proiectul parcului industrial, desi ar fi fost o ocazie nemaipomenita sa fie demarate lucrarile astfel incat finalizarea podului sa ne prinda pregatiti si sa profitam de situatie, pentru a impulsiona si mai mult economia zonei”, a declarat Boboc.

Liberalul a mai adaugat faptul ca PSD si aliatii sai politici trebuie sa puna pe primul loc interesul brailenilor: „Vrem dezvoltare economica, vrem sa facem lucruri care sa ii ajute pe braileni sa duca o viata mai buna sau ne jucam si facem pe orgoliosii, aruncand la cosul de gunoi orice idee buna doar pentru ca nu ne apartine? Cei de la PSD ar trebui sa se hotarasca, nu de alta dar azi-maine vine 2020 si, cand vo trage linie, vor vedea ca au facut doar vorbe.”

Comentarii