stiri Braila – debraila.ro

Aeroportul Galați-Brăila A PRIMIT BANI în Bugetul de stat pe 2023 | Chiriac, șeful CJ: “Arată că proiectul aeroportului este unul serios, bine structurat” | Amendamentul a fost susținut de parlamentarii PSD din Brăila și Galați

Anunț important pentru un mega-proiect inițiat și derulat de consiliile județene din Galați și Brăila: Aeroportul Internațional Galați-Brăila va primi bani din bugetul de stat pe 2023.

Social-democratul Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, a precizat, într-o postare pe o rețea de socializare, faptul că autoritățile din cele două județe vecine “vor primi 15 milioane de lei de la bugetul de stat pentru pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului”.

Șeful CJ: “Este o veste extraordinar de bună pentru regiunea noastră!”

“Este o veste extraordinar de bună pentru regiunea noastră, care dă încredere brăilenilor și gălățenilor că aeroportul se va realiza. Practic, facem un nou pas înainte, iar faptul că vom primi fonduri de la bugetul de stat pentru studiile necesare arată că proiectul aeroportului este unul serios, bine structurat, care iată că are sprijinul autorităților de la București și care este pe lista de investiții majore.

Și mai arată ceva – seriozitatea și implicarea deosebită a celor două comunități pentru ca, după zeci de ani de așteptare, acest vis al brăilenilor și gălățenilor să devină realitate”, a declarat Chiriac.

Totodată, președintele CJ a ținut să sublinieze faptul că proiectul aeroportului “a devenit o prioritate pentru cele două comunități”.

Potrivit unui document publicat de Chiriac, amendamentul prin care cele două consilii județene primesc câte 7,5 milioane de lei pentru studiile necesare construcției aeroportului a fost susținut de parlamentarii PSD Brăila, respectiv deputații Niță Nicu, Mircea Florin, George Paladi și senatorul Ion Rotaru, dar și de parlamentari PSD din Galați.

Comentarii