stiri Braila – debraila.ro

Aerodromul de la Ianca REVINE LA VIAȚĂ: planorism, parașutism și zboruri cu avioane ultraușoare pentru cei peste 16 ani | Directorul Aeroclubului României, la Brăila: „Sperăm ca din a doua parte a anului viitor să putem să începem activitatea la aeroclub”

După cum v-am informat la începutul acestei luni, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care Aeroclubul României a preluat administrarea fostului aerodrom militar de la Ianca, care, timp de ani buni, s-a aflat în grija Consiliului Județean. Totul s-a întâmplat cu scopul clar de a fi înființat un aeroclub teritorial care să deservească zona de sud-est a țării.

Pe 23 august, etapa birocratică s-a încheiat prin semnarea procesului de predare-preluare, eveniment marcat și de vizita lui George Rotaru, directorul Aeroclubului României, care, avându-l alături pe social-democratul Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean, a susținut o conferință de presă, unde a vorbit despre planurile cu privire la aeroclubul teritorial de la Ianca.

Rotaru a subliniat faptul că fostul aerodrom militar va trece printr-o amplă reabilitare, inclusiv a hangarelor aflate în paragină, arătându-se încrezător cu privire la posibilitatea ca activitatea să înceapă „în a doua parte a anului viitor”.

„Aeroclubul României are 15 aerocluburi în țară, în care pregătește gratuit tinerii în sporturile aeronautice, însă în această zonă nu aveam cum să oferim șansa tinerilor să facă aceste cursuri. Am găsit această soluție. Vom începe cu pași mici! Vom face un studiu de fezabilitate. Deja știm starea pistei, știm starea celor două hangare care vor avea nevoie de o reparație capitală și sperăm ca în a două parte a anului viitor să putem să începem activitatea. (…) Nu va fi nevoie de o investiție foarte mare la început, în ceea ce privește pista. Are nevoie de o mică întreținere, pentru că este construită din dale – așa era modelul acela de pistă de armată. Trebuie marcată, se vopsește. Momentan ne interesează să facem funcțional aerodromul. O să dureze minimum un an de zile, după care, zburând, o să ne dăm seama de condiții, ce anume mai este potrivit pentru aerodrom. (…) Probabil vom atrage și un mic număr de personal din zonă, gen personal tehnic, pentru că sunt mulți oameni care au lucrat în zona militară, s-au pensionat mai devreme și doresc să se reîntoarcă în domeniu. Nu este un proiect simplu, dar este un proiect frumos!”, a declarat șeful Aeroclubului României.

„La 17 ani poți avea licență de pilot, deci înainte de a conduce mașina”

Totodată, George Rotaru a explicat faptul că la Ianca vor fi școlarizați gratuit tinerii care vor, printre altele, să învețe să zboare cu avioane ultraușoare – după o selecție riguroasă, în timp ce adulții pot plăti pentru a învăța „abecedarul aviației”.

„În mod sigur o să găsim tineri în zonă care vor învăța să zboare cu un avion ultraușor sau vor învăța să facă parașutism. Este o ocazie ca să generăm și o locație în care putem desfășura cantonamente pentru loturile naționale de zbor cu motor sau parașutism și bineînțeles, organizarea Campionatelor naționale, pentru că acestea se desfășoară anual într-o altă locație din aerocluburile noastre. Anual noi școlarizăm gratuit la cursuri teoretice minimum 3.000 de tineri. Dintre aceștia, 1000 încep să zboare și aproximativ jumătate își iau licența de zbor, pe urmă încep să se pregătească pentru competiții interjudețene, cei mai buni ajung la competițiile naționale și, ulterior, reprezintă România la competițiile internaționale. Totodată, se pot duce mai departe către alte ramuri ale aviației: aviația civilă, aviația militară. Noi, Aeroclubul României, practic, suntem abecedarul aviației”, a adăugat sursa citată.

Cât despre condițiile de înscriere la unul dintre cele trei cursuri – planorism, parașutism sau avioane ultraușoare – tinerii interesați pot zbura doar dacă au împlinit 16 ani, însă pot începe cursurile teoretice, care precedă practica, chiar și la 15 ani.

„La 17 ani poți avea licență de pilot, deci înainte de a conduce mașina. Pașii sunt următorii: la fiecare început de an te înscrii la unul dintre cele trei cursuri, parcurgi un curs teoretic care se desfășoară în weekend – ca să nu afectășcoala sau ce alte activități au tinerii – și se termină totul după aproximativ trei luni, variază de la disciplină la disciplină numărul de ore, cu un examen scris. La parașutism se dă și un examen de probe fizice pentru că ai nevoie de condiție fizică bună. Cei mai pregățiți obțin un loc gratuit după care începe pe aerodrom pregătirea cu instructorul. Elevii sunt alocați unui instructor și încep pregătirea. Tot timpul se face selecție. Adică și după ce ți-ai luat licențși după ce ai zburat un număr de ore tot timpul se face o selecție pentru că este sport. Încep mulți, tot mulțși renunță pe parcurs din diferite motive, dar doar așa poți să obții performanță. E ca în orice sport, trebuie să ai o bază mare de selecție, să le oferi toate condițiile, iar cei mai pregătițși mai serioși pot face performanță”, a conchis directorul Aeroclubului României.

De cealaltă parte, Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean, a precizat faptul că Aeroclubul României va fi sprijinit de autoritățile brailene – atât Consiliul Județean, cât și Primăria Ianca, în ceea ce privește aeroclubul teritorial, enumerând posibile investiții în infrastructura rutieră, împrejmuirea sau supravegherea video a perimetrului.

„Vrem să dăm viață aerodromului Ianca pentru că acolo nu se întâmpla efectiv niciun eveniment și era păcat! Am făcut acest transfer și am vrut să dăm posibilitatea copiilor din această zonă Galați-Brăila, a două aglomerare urbană după Bucureșți, să se instruiască gratuit și să-și ia licența de pilot. Îmi doresc să fie o efervescență de piloți și avioane, să avem mitinguri aviatice”, a menționat șeful județului.

Aerodromul Ianca, SCOS DIN RUINE: Aeroclubul României L-A PRELUAT și ÎNFIINȚEAZĂ un aeroclub teritorial pentru SUD-ESTUL țării, zonă unde nu există altul | „Va facilita accesul tinerilor interesați de activitățile aeronautice sportive” | Chiriac, seful CJ: „Demersurile noastre au reușit și Guvernul a aprobat hotărârea”

Comentarii