stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | UPDATE | Politistii l-au gasit pe braileanul care a stationat pe trecerea de pietoni | Ce amenda a primit

UPDATE 14:15 | Politistii l-au identificat pe soferul care a stationat, pe avarii, pe trecerea de pietoni dintre Winmarkt si sediul PSD, pe bulevardul Cuza. Este vorba despre un brailean de 40 de ani, care a fost sanctionat cu amenda de 580 de lei, atat pentru stationarea care incalca legislatia rutiera, cat si „pentru folosirea instalatiei de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea in siguranta, a lui si a celorlalti participanti la trafic”.

UPDATE 09:30 | Politia s-a autosesizat in urma articolului publicat de DEBRAILA, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean precizandu-ne ca oamenii legii efectueaza cercetari pentru identificarea si sanctionarea soferului.

…………

Deja celebrul dicton „Ai parcat ca un bou!” are, si la Braila, alte variante, printre care „Ai stationat ca un bou!”, devenit viral pe internet, la pachet cu un filmulet realizat de un brailean suparat pe „meltenii” care parcheaza pe zebra”. Cameramanul de ocazie a surprins, miercuri, in plin centrul orasului, pe bulevardul Cuza, mai exact pe trecerea de pietoni dintre Winmarkt si sediul PSD, o masina care stationa, pe avarii, cu boxele duduind.

„Toti meltenii parcheaza pe zebra cu manele la maxim in orasul asta? In Braila nu exista autoritati abilitate sa ia masuri?”, a scris Cristian Negrea, postarea generand numeroase comentarii din partea altor internauti.

O braileanca a adus in discutie controalele efectuate de politisti pentru depistarea soferilor care nu au in masini kit-ul de siguranta auto. Oamenilor legii li se reproseaza ca „le e teama de jmecheri”, fiind preocupata de cautat „la extinctoare si triunghiuri”.

„Pe astia se fac ca nu-i vad. O fi si la noi vre-un Godina? … ca ar fi nevoie..”, a mai precizat femeia.

Un alt internaut i-a reprosat autorului video-ului ca nu a trecut si la fapte, sesizand Politia: „Daca doar postati pe facebook nu se rezolva nimic…”

Comentarii