stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Tinerii „ZOMBIE” de la Piata Concordia. ALT FILMULET | „De abia se tineau pe picioare! Unii va criticau si spuneau ca sunt putini beti sau le era rau de la caldura. Uitati-va!”

„Poate erau beti…”, „… le era rau de la caldura si voi, repede, droguri si altele”, „… nu par a fi sub influenta drogurilor”,”… am vazut betivi care se bataiau mai rau” sau „… poate au baut cam mult”. Am enumerat cateva dintre opiniile critice ale unor internauti legate de faptul ca DEBRAILA.ro a publicat un filmulet (video 1) in care apar doi tineri manifestand un comportament bizar, similar cu cel al persoanelor aflate sub influenta drogurilor.

(nota redactiei: mai jos este postat si un alt filmulet)

Scena a fost surprinsa de un sofer, in seara zilei de miercuri, la doi pasi de statia de autobuz din Piata Concordia: unul dintre tineri fuma, in timp ce celalalt se misca anormal, vizibil ametit, facand cativa pasi inainte si inapoi. Cititorul care ne-a trimis filmuletul precizase ca nu era prima oara cand ii vedea in agonie pe cei doi.

DEBRAILA.ro a ales sa publice filmuletul, cu mentiunea „tineri care par a fi drogati”, intrucat asa-numitul fenomen „Zombie”, generat de efectele unui drog de sinteza intrat relativ recent pe „piata” din Romania, a capatat amploare la Braila. In ultimul an, trei astfel de situatii au fost filmate in diverse zone ale orasului: tineri care se misca greoi, cu mainile atarnate pe langa corp si genunchii indoiti, de parca nu aud si nu vad nimic din ce se intampla in jurul lor.

La scurt timp dupa publicarea filmuletului din Piata Concordia, am primit un altul (video 2), in care protagonisti sunt aceiasi tineri, imbracati chiar la fel. Filmarea a fost realizata tot in zona Pietei Concordia, dupa cum ne-a relatat autorul. 

„Sunt aceiasi din filmarea prezentata de dumneavoastra. Acest fenomen e o nenorocire, trebuie mediatizat. Am vazut ca unii va criticau si spuneau ca poate sunt putini beti sau le era rau de la caldura. Uitati-va! In video-ul meu doar ce au terminat de fumat, erau arsi la creierasi. Pacat!”, sustine sursa citata.

Astfel de imagini au fost publicate de ziare din mai multe orase, fenomenul fiind semnalat in Constanta, Galati, Oradea, Arad, Cluj-Napoca sau Baia Mare.

Comentarii