stiri Braila – debraila.ro

Singurul INDEPENDENT pentru Consiliul Local Municipal | Capatina, antrenorul de kickbox care vrea sa se implice pentru Braila!

Dan Capatina, singurul candidat independent inscris in cursa electorala pentru un fotoliu de consilier local municipal, a sustinut, sambata, prima conferinta de presa, vorbind despre cateva dintre proiectele pe care intentioneaza sa le duca la bun sfarsit daca brailenii ii vor acorda increderea si, implicit, votul.

Evenimentul s-a desfasurat in sala de antrenamente a clubului sportiv al carui presedinte este, iar locatia nu a fost aleasa intamplator, ci are legatura atat cu realizarile lui Capatina pe plan profesional, cat si cu planurile de viitor pentru lumea sportiva braileana.

„As dori sa incep prin a va spune ca imi doresc o campanie electorala curata, fara atacuri la persoana. Sunt fost lucrator al Ministerului Afacerilor Interne, actualmente antrenor de kickbox la un club sportiv pe care l-am infiintat in anul 2015. Participand la numeroase competitii sportive in tara, vizitand multe orase, mi-a venit ideea de a organiza asemenea concursuri si la Braila. In 2018, am reusit sa organizez primul campionat de kickbox la Braila, eveniment la care au participat in jur de 370 sportivi din tara. In spatele organizarii reusite, asa cum a fost apreciata de participanti, au stat cheltuieli mari pentru un club sportiv: inchirierea locatiei, contractul de furnizare servicii medicale cu Serviciul de Ambulanta Judetean, cazare, masa, transport pentru staff, membrii Federatiei, arbitri etc. La inceputul acestui an, imi propusesem sa organizez inca o competitie sportiva in Braila, dar de data aceasta prin accesarea de fonduri nerambursabile de la autoritatile locale, insa unul dintre efectele pandemiei a fost suspendarea concursurilor de acest gen. Iar aici fac trecerea spre unul dintre proiectele pe care le-am pregatit pentru aceasta campanie electorala, dar si pentru perioada in care voi fi consilier local municipal: incurajarea si sprijinirea cluburilor sportive cu certificat de identitate sportiva, inscrise in registrul sportiv al Ministerului Tineretului si Sportului si apartinand unei federatii din cadrul MTS, sa organizeze competitii sportive nationale in municipiul Braila”, a declarat Dan Capatina.

Candidatul independent pentru CLM sustine ca sprijinul pe care Municipalitatea l-ar putea acorda acestor cluburi organizatoare consta in asigurarea cazarii, mesei si transportului membrilor staff-urilor, ai Federatiei, arbitrilor si mediatizarea evenimentului.

Cel de-al doilea proiect prezentat in cadrul conferintei de presa a fost cel al readucerii la viata a Galei Sportului Brailean, prin implicarea Primariei, dar cu o viziune diferita fata de varianta in care aceasta era organizata in urma cu cativa ani. Evenimentul s-ar putea desfasura pe parcursul a doua zile, cu participarea tuturor cluburilor sportive din municipiu.

Organizarea de meciuri demonstrative si de caritate, atragerea brailenilor catre o ramura sportiva si premierea sportivilor cu performante obtinute in acel an, sunt doar cateva dintre planurile lui Dan Capatina pentru noua versiune a Galei Sportului Brailean.

„Mi-as dori ca, pe viitor, sa aducem si alte ramuri sportive in municipiu, cum ar fi gimnastica si rugby. Vom incuraja si sportul de masa, dar si pe cel de performanta. De asemenea, am mai pregatit si alte proiecte, pe care le vom discuta pe parcursul acestei campanii electorale”, a concluzionat candidatul independent.

Comentarii