stiri Braila – debraila.ro

Rotaru (PSD): „Este necesara o lege a preventiei pentru a sprijini mediul de afaceri. Toate controalele se soldeaza cu amenzi”

Social-democratul Ion Rotaru, candidat pentru un nou mandat de senator, considera ca este necesara o lege a preventiei in ceea ce priveste controalele institutiilor de stat la operatorii economici, pe care sustine ca PSD o are in vedere. Parlamentarul afirma ca o firma trebuie intai avertizata cu privire la incalcarea legislatiei si apoi amendata, in cazul in care nu se conformeaza.

„Ideea este ca niciun control care se face la o firma sa nu ia masuri punitive pana cand nu face acea informare, pana nu se merge pe ideea de a preveni. Organul de control trebuie sa vina sa te averizeze, pe cealalta parte sa existe conformarea firmei si abia apoi sa treci la masuri punitive. S-a ajuns si la multe controale care blocheaza, duc intr-o zona de suspiciune, intr-o zona in care oamenii de afaceri sunt foarte nemultumiti. Sunt multe controale si toate se soldeaza cu amenzi, iar ideea de preventie, prin care il avertizezi, ar trebui sa functioneze, a precizat senatorul.

Rotaru a mai mentionat ca este nesara si adoptarea unui Cod Economic, care sa adune la un loc toata legislatia din domeniu, pentru a nu mai exista interpretari: „Trebuie sa avem o conceptie relativ unitara despre ce inseamna mediu de afaceri, fiscalitate. Dupa Revolutie si pana astazi, au fost elaborate vreo 50.000-60.000 de acte normative.”

Comentarii