stiri Braila – debraila.ro

Politia Braila: „In 2018, infractiunile savarsite in strada au crescut fata de anul 2017”

Infractionalitatea stradala a inregistrat o crestere cu 10,09% in anul 2018, comparativ cu 2017, potrivit unui comunicat de presa remis de Inspectoratul de Politie Judetean.

In acelasi timp, la nivelul judetului Braila au fost sesizate, pe parcursul anului trecut, 9.306 infractiuni, cu 509 mai putine decat in urma cu doi ani, fapt care reprezinta o scadere cu 5,18%.

„Infractiunile de natura judiciara au scazut cu 302 infractiuni (4,87%) fata de 2017 (6.206). De remarcat este faptul ca 43,41% din totalul infractiunilor sesizate reprezinta infractiuni indreptate impotriva patrimoniului, fiind urmate de infractiunile indreptate impotriva persoanei, care reprezinta 38,28%. Infractiunile contra patrimoniului au generat, la randul lor, o scadere importanta a infracţionalitatii sesizate, fiind inregistrate 4.040 de astfel de fapte, cu 412 mai putine fata de perioada similara a anului trecut (4.452) – o scadere cu 9,25%.  Pe genuri de infractiuni, s-a constatat un trend descendent la infractiunile de furt, cu 212 unitati (-8,14%), la infractiunile contra patrimoniului prin nesocotirea increderii, cu 171 de unitati (-23,30%) si la distrugere si tulburare de posesie (-46%, respectiv -4.31%)”, precizeaza Politia.

Din categoria infractiunilor contra persoanei au fost inregistrate scaderi la infractiunile de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, amenintare, viol, santaj, rele tratamente aplicate minorului si vatamare corporala.

„Prevenirea si combaterea infractionalitatii stradale a constituit si in anul 2018 una dintre prioritatile activitatii Inspectoratului de Politie Judetean Braila. In anul 2018 au fost sesizate 600 de infractiuni stradale, cu 10,09% mai multe decat in 2017. Numarul faptelor stradale descoperite in flagrant la nivelul judetului Braila a crescut cu 32,95%”, mai arata sursa citata.

Comentarii