stiri Braila – debraila.ro

Furtuni, ploi si grindina | Judetul Braila intra sub COD GALBEN

Administratia Nationala de Meteorologie a emis, marti, o avertizare cod galben de ploi, valabila si pentru judetul Braila, incepand de miercuri, ora 03:00, pana miercuri seara, la ora 23:00.

Totodata, in intervalul 27 iunie, ora 09:00-27 iunie, ora 23:00, judetele Prahova, Buzau, Vrancea, Covasna si zona de deal si de munte a judetelor Dambovita, Arges, Valcea, Bacau si Brasov se vor afla sub cod portocaliu de ploi abundente, acumulandu-se cantitati de apa de 40…50 l/mp si pe arii restranse 60…70 l/mp.

Incepand din a doua parte a noptii de marti spre miercuri, aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului si va cuprinde majoritatea regiunilor, iar in Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul si estul Transilvaniei cantitatile de apa vor depasi 20…30 l/mp si izolat 40…50 l/mp.

Indeosebi in estul si sud-estul tarii vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferica ce se va manifesta prin averse ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului si grindina.

Comentarii