stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Viorica Dancila vine la Braila | Sedinta la PSD Braila, prima organizatie unde vine Dancila, dupa alegerea in fruntea partidului

Premierul Viorica Dancila va ajunge, vineri dimineata, la Braila, unde se va intalni, in cadru formal, cu cei din conducerea Organizatiei Judetene PSD, potrivit informatiilor obtinute in exclusivitate de DEBRAILA.ro. Este vorba despre o vizita politica, nu guvernamentala, Dancila incepand astfel analiza rezultatelor obtinute de filiale la alegerile europarlamentare.

Recent, la scurt timp dupa ce a fost aleasa in fruntea PSD, Viorica Dancila a anuntat ca analiza alegerilor se va face in organizatii, noua conducere urmand sa inceapa un turneu in filialele care au obtinut scoruri slabe. Se pare ca Braila este prima organizatie vizitata de Dancila, urmand Galati si Tulcea.

PSD a pierdut alegerile europarlamentare in municipiul Braila, ProRomania, partidul lui Mihai Tudose, clasandu-se pe primul loc. La nivelul judetului situatia a fost mai fericita pentru social-democrati: totusi, desi PSD a obtinut cel mai mare scor, ProRomania s-a aflat pe locul 2, cele doua partide fiind despartite de mai putin de 5.000 de voturi.

Mai mult decat atat, surse politice au precizat pentru DEBRAILA.ro ca multi dintre delegatii braileni la Congresul PSD nu si-au exprimat votul.

Comentarii