stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Stănel Corbu RĂMÂNE ÎN ÎNCHISOARE: Tribunalul a spus „NU”, după ce Judecătoria a decis că interlopul poate fi eliberat condiționat

Răsturnare de situație în cazul lui Stănel Corbu (foto). Liderul grupării din Lacu-Dulce, a fost la un pas de a ieși din închisoare, după ce, în urmă cu o lună de zile, Judecătoria Brăila a admis cererea de eliberare condiționată a interlopului. Totuși, procurorii au depus contestație, iar Tribunalul Brăila a admis-o.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, judecătorul de la Tribunal a desființat sentința prin care Corbu putea fi pus în libertate, stabilind că „nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate”.

Astfel, Stănel Corbu va rămâne în spatele gratiilor – unde ispășește o pedeapsă de 3 ani și 4 luni pentru tentativă de omor, iar eliberarea condiționată va putea fi repusă în discuție abia după data de 15 septembrie.

Trebuie precizat și faptul că penitenciarul nu a fost de acord ca liderul grupării din Lacu-Dulce să fie eliberat condiționat, comisia propunând o reanalizare a cererii peste trei luni. Motivul: faptul că acesta este cercetat sau trimis în judecată în alte dosare penale.

De ce, inițial, Judecătoria a stabilit că poate fi eliberat?

Judecător: „Perioada executată este suficientă pentru reeducarea sa”

În urmă cu o lună de zile, avocatul lui Corbu a depus la Judecătoria Brăila o promisiune de angajare și mai multe înscrisuri din care rezultă că Stanel Corbu și-a câștigat existența prin muncă, nu are cazier judiciar, iar până la vârsta de 54 de ani a muncit.

Totodată, avocatul a arătat că Stanel Corbu „nu a avut abateri de la normele de convieţuire socială, a avut câştigată existenţa prin muncă, are familie, copii, nepoţi, iar această amânare i-a fost dată pur şi simplu pentru că se află la prima analiză”, considerând că „instanţa poate manifestă clemenţă pentru a i se da posibilitatea de a reveni în sânul familiei”.

De cealaltă parte, procurorul de ședință a susținut în fața judecătorului că este necesară o amânare a eliberării condiționate pentru a verifica dacă Stanel Corbu își poate menține conduita pozitivă din prezent, raportat „la conduita extrem de gravă pentru care a fost condamnat, respectiv la infracţiunea de tentativă la omor”. Astfel, a cerut respingerea cererii și rediscutarea acesteia peste trei luni.

Potrivit documentelor de la penitenciar, Stanel Corbu a participat la activități și programe educaționale, de asistență socială și psihologică, nefiind sancționat disciplinar și primind recompense de 8 ori.

În cele din urmă, după ce a ascultat ambele părți, judecătorul a decis să admită cererea de eliberare condiționată, arătând, printre altele, că dosarele penale care îl vizează pe Stanel Corbu nu reprezintă antecedente penale pentru că nu există hotărâri definitive de condamnare.

„Prin urmare, apreciindu-se că perioada din pedeapsă executată de către condamnat este suficientă pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind îndeplinit, instanţa va admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat”, a notat magistratul.

Comentarii