EXCLUSIV O nouă palmă pentru judecătoarea-problemă a Brăilei, într-un caz mediatizat de DEBRAILA.ro | Curtea de Apel Galați A CONFIRMAT instinctul pro-infractori al Cristinei Coarnă | CONTEXT: Amendă de 800 lei pentru un atac cu maceta

Alin CRISTEA
Numeroase motivări și hotărâri – bizare sau cel puțin îndoielnice – ale judecătoarei Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila au fost, în ultimii ani, aduse în atenția opiniei publice de către DEBRAILA.ro, ca semnale de alarmă privind modul în care magistratul înțelege și aplică legislația penală, punând accent pe protejarea inculpaților și minimalizând suferința victimelor.
De cele mai multe ori, instanțele superioare, în special Tribunalul Brăila, au corectat sau chiar desființat soluțiile pe care DEBRAILA.ro le-a expus pe larg, constatând lipsa de temei juridic, interpretări eronate ale probelor ori minimalizarea gravității faptelor.
De altfel, judecătoarea Cristina Coarnă este cel mai sancționat magistrat din Justiția brăileană, multitudinea de deficiențe din activitatea de judecător aducându-i, de două ori, diminuarea indemnizației cu 25% pe o perioadă de 3 luni, respectiv un an de zile.
Paradoxal, după cum DEBRAIILA.ro a dezvăluit în trecut, Coarnă s-a apărat în fața Înaltei Curți, într-una dintre cauzele de sancționare disciplinară, arătând că „săvârşirea faptei a fost determinată exclusiv de lipsa de pregătire profesională în materie penală şi de lipsa de experienţă„.
Un nou caz halucinant prezentat de DEBRAILA, confirmat de o instanță superioară
Curtea de Apel Galați i-a pus eticheta „pro-infractori” judecătoarei Coarnă
Un nou caz evidențiază încă o dată acest tipar, în care legea penală e ignorată, iar infractorii primesc clemență nemeritată până când ajung aproape victime. Este vorba despre condamnarea la o amendă penală de 800 de lei a unui individ care a tăiat un altul cu o macetă.
Persoana agresată era neînarmată și a avut nevoie de 60-65 de zile de îngrijire medicală, dar judecătoarea Cristina Coarnă a considerat că „maceta a fost manevrată în mod defensiv”.
Pe 18 iunie 2025, sentința absurdă a fost prezentată, pe larg, de DEBRAILA.ro. (CLICK AICI PENTRU DETALII)
Între timp, procurorii au formulat apel, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Galați. Aici, magistrații au desființat hotărârea, pe care au catalogat-o ca fiind nu doar netemeinică, ci și nelegală.
Sentință NELEGALĂ ȘI NETEMEINICĂ
Lecția de la Galați: „Acordarea de circumstanței judiciare este un beneficiu lăsat la aprecierea judecătorului şi nu o obligație a acestuia„
Cu alte cuvinte, judecătorii de la Curte au stabilit faptul că cele 60 de zile-amendă aplicate de Coarnă nu respectă dispozițiile legislației penale în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violente. Dacă judecătoarea a ales pedeapsa amenzii penale, aceasta trebuia să aleagă între 90 și 150 zile-amendă, nicidecum sub acest interval.
Mai mult decât atât, Curtea de Apel Galați a subliniat că judecătoarea Cristina Coarnă a ignorat „gravitatea faptelor, împrejurările comiterii faptei şi urmările produse” atunci când a decis pedeapsa amenzii penale, acordând circumstanțe atenuante, „în mod nejustificat”, atacatorului cu maceta.
Potrivit motivării Curții, obținută în exclusivitate de DEBRAILA.ro, judecătorii de la instanța superioară au demontat hotărârea Cristinei Coarnă bucată cu bucată, oferind o veritabilă lecție de drept penal și raționament judiciar.
„Acordarea de circumstanței judiciare este un beneficiu lăsat la aprecierea judecătorului şi nu o obligație a acestuia. Acordarea de circumstanțe atenuate judiciare trebuie să fie temeinic justificată, astfel încât intima convingere a judecătorului, întemeiată pe probe, dar având în vedere şi persoana inculpatului, joacă un rol deosebit de important. (…) Cercetarea judecătorească nu a confirmat faptul ca inculpatul a acționat în stare de provocare, instanța de fond, în mod nejustificat, a acordat circumstanțe atenuante judiciare. (…) Apreciem că, în mod netemeinic, instanța de fond s-a orientat la pedeapsa amenzii penale, ca pedeapsă principală, în loc de pedeapsa închisorii, raportat la gravitatea faptelor, împrejurările comiterii faptei şi urmărire produse”, au notat judecătorii de la Curtea de Apel Galați.
În cele din urmă, CA Galați l-a condamnat pe atacatorul cu maceta, care scăpase cu o amendă penală de 800 de lei, la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare.




