stiri Braila – debraila.ro

EXCLUSIV Judecătoarea Coarnă: „A fost perseverent, dar nu violent” | Bărbatul a condus de ȘAPTE ori cu permisul suspendat, de două ori cu polițiștii pe urme. O dată a intrat cu mașina într-o casă și a fugit | A încălcat de DOUĂ ori și controlul judiciar | AREST LA DOMICILIU pentru că natura faptelor este „nonviolentă”

Alin CRISTEA

Un brăilean de 39 de ani, prins de șapte ori la volan cu permisul suspendat, a reușit performanța de a sfida, pe rând, polițiștii și procurorii. În cele din urmă, a ajuns în arest la domiciliu, controversata judecătoare Cristina Coarnă respingând propunerea de arestare preventivă. Un caz-școală despre sfidarea legii.

Într-un an de zile, individul a fugit de două ori de polițiști atunci când a fost tras pe dreapta, a intrat cu mașina într-o casă și a plecat de la fața locului, altă dată a trecut pe roșu, apoi a încălcat linia continuă, ba chiar a încercat să îi inducă în eroare pe oamenii legii.

Totuși, procurorii l-au iertat și l-au plasat sub control judiciar, cercetându-l în libertate. Chiar și așa, acesta n-a dat doi bani pe clemența legii și a încălcat de două ori măsura impusă, fiind prins, tot la volan, în județul Buzău, deși avea interdicția de a părăsi limita teritorială a județului Brăila. 

În urmă cu o săptămână, pe 16 octombrie, în fața acestor fapte repetate și a evidentului dispreț față de lege, procurorii de la PJ Brăila au decis să-l prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă.

Astfel, bărbatul a ajuns la Judecătoria Brăila, unde controversata judecătoare Cristina Coarnă nu a fost de acord cu procurorii și a decis să fie cercetat în arest la domiciliu.

Coarnă spune că arestul preventiv e doar pentru fapte cu violență

DEBRAILA.ro a obținut în exclusivitate motivarea judecătoarei Coarnă, care, la fel ca în mai toate cauzele pe care le soluționează, se rezumă la două paragrafe, fiind extrem de lacunară.

De exemplu, magistratul nu face referire la pericolul public reprezentat de faptul că un șofer, cu permisul suspendat, a condus, de atâtea ori, în zone aglomerate din oraș, la ore cu trafic aglomerat, provocând inclusiv un accident soldat cu pagube materiale. Nici la faptul că a ignorat de două ori semnalele de oprire ale polițiștilor sau că a ignorat obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar.

Judecătoarea Cristina Coarnă a vorbit despre „perseverența” bărbatului în a conduce autoturisme cu permisul suspendat, dar a subliniat faptul că faptele nu sunt violente.

„Cu privire la solicitarea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți reține că aceasta este neîntemeiată sub aspectul proporționalității măsurii raportat la faptul că inculpatul nu a săvârșit fapte de o gravitate care să necesite măsura cea mai grea, aceea a arestării preventive, cum ar fi fapte cu violență. (…) Proporționalitatea măsurii preventive raportat la natura faptei, aceea nonviolentă, a determinat judecătorul de drepturi și libertăți să aprecieze că în cauză se poate dispune arestul la domiciliu și nu arestul preventiv”, a argumentat Coarnă.

Palmaresul „nonviolent” al individului

6 iunie 2024. Este tras pe dreapta de polițiști după ce a condus cu 99 km/h în localitatea Vărsătura. Nu a oprit, gonind cu polițiștii pe urme. A intrat în peretele unei case de pe Șoseaua de Centură și s-a făcut nevăzut. Avea permisul suspendat.

25 iunie 2024. Este tras pe dreapta pe Sos. Rm. Sărat, nu a oprit la semnalul polițiștilor, a călcat linia continuă și a oprit într-o benzinărie. Acolo, a coborât din mașină și a chemat un prieten care să susțină in fața polițiștilor că s-a aflat la volan.

22 octombrie 2024. A fost prins conducând pe Calea Călărașilor, în zona Palatului Administrativ.

2 februarie 2025. A trecut pe roșu pe Calea Călărașilor, în zona Concordia.

5 martie 2025. Prins de polițiști la volan, tot pe Călărașilor, însă în Barieră.

16 aprilie 2025. A parcat mașina pe Bd. Independenței, unde oprirea era interzisă. Este amendat și recunoaște că a condus mașina.

19 iulie 2025. Prins de polițiști la volan, pe Bd. Dorobanților, în zona Piața Mare. Nu avea asigurare.

Ulterior, pus sub control judiciar pentru cele șapte fapte, cu interdicția de a depăși limita teritorială a județului Brăila, a fost prins conducând, pe 30 august și 13 octombrie, pe raza județului Buzău.

Comentarii